Dacă eticheta ar fi existat la începutul anilor ’90 în București, orașul în care s-a născut, Ștefan Zaharescu (DJ Buvnitz) ar fi fost inclus fără ezitări, pe lângă categoria rockerilor, și în cea a hipsterilor (asta înainte ca valoarea cuvântului hipster să fi suferit o deplasare greșită de la încercarea numirii unei subculturi specifice la a desemna, inconștient, o tipologie legată de fetişizarea diferenţei şi a obscurităţii superioare). Am discutat cu el despre cultura publică, un concept care nu știm în ce măsură mai există, de job-ul pe care-l are și care nu exista în mod oficial în urmă cu vreo zece ani, despre muzica metal și despre Fu(n)king with the 90’s – un concept pe care urmează să-l ducă și prin Europa.
Ștefan Zaharescu a fost booking manager la Rockstadt și la Rockstadt Extreme Fest, festival care pornise ca un scenariu ”what if” inițiat de Dan Zaharia în condițiile în care România nu avea în acel moment un festival metal open air după standarde europene, și este colaborator la Kruhnen Musik Halle, DJ și booking manager la FORM Space, Midi, Form Days Music and Arts Festival din Cluj.
Ai zice că ești în industria muzicii dintotdeauna. Ce te-a determinat să faci parte din ea și când a început toată aventura asta?
Sper că nu mă trădează memoria, dar cred că totul a început la vârsta de 16 sau 17 ani. Îți dai seama? Au trecut vreo 15 ani de atunci… Ce sinistru! (râde). Făceam concerte underground cu trupe românești. Se întâmpla prin București, înainte să mă mut. Alături de Emil Ionescu, căci cu el lucram atunci, am început să organizăm concerte; puneam muzică, rupeam bilete, practic orice trebuia făcut. Împreună am început iabilet.ro, care pe atunci se numea altfel, nu mai știu acum, însă era într-o fază incipientă. Apoi a venit vremea pentru Metalhead.ro, unde am lucrat timp de 7 ani și prin intermediul căruia am început să fac cunoștință cu viața pe scenă.
Astfel ai ajuns să cânți în mai multe formații…
Da, adevărul e că au fost perioade și perioade. Am scos și câteva discuri.
Conjunctura aceasta te-a făcut să ocupi poziția de vocal în Negură Bunget.
Exact. După ce am început să organizez concerte, am participat la un jam session pe care tot noi îl făcuserăm, mai în glumă, mai în serios. Ei bine, acolo am întâlnit niște tipi și ne-am decis să ne facem o formație. Din joacă, lucrurile au devenit un pic mai serioase, în sensul în care am ajuns să cânt inclusiv cu Negură Bunget care, mă rog, a fost cea mai tare trupă de metal din România. A fost o experiență grozavă. Am avut tot felul de concerte prin Europa și în România. Au fost câteva sute. Am ajuns și-n America, țara tuturor posibilităților. Apoi, după toată treaba asta, am început să fac Fu(n)king With The 90s.
Între timp te-ai mutat în Brașov?
Da, ca să facem un festival (zâmbește). Am construit un proiect alături de Dan Zaharia, propietarul numelui Rockstadt și al proiectelor demarate sub acest patronat. Acolo am lucrat vreo 5 ani. Atât pe partea cu Rockstadt Extreme Fest, cât și cu clubul Rockstadt.
Și de aici ai mers la Cluj.
Am mers la Cluj și am preluat tot ce ține de FORM Space, Midi, Form Days Music and Arts Festival din Cluj. Dar sunt cumva și la Brașov deoarece colaborez pe partea de booking la clubul Kruhnen Musik Halle.
Îți dai seama? Eu sunt ceea ce în termeni oficiali s-ar numi director de evenimente. Pe vremea mea, maică, (râde) nici nu știam că există jobul ăsta în România. Acum lucrurile stau diferit, sunt o mulțime de oameni care lucrează în domeniul acesta. Dar tot așa, treaba asta a fost cumva și pentru ei o chestie auto-didactică. Adică nu e o chestie pe care să o înveți de la cineva, trebuie să furi tu niște treburi dintr-o parte și din alta. Dar în esență este o chestie auto-didactă, iar dacă cumva nu ai pornirea asta către muzică, nu neapărat de a o asculta, ci de a-i înțelege substraturile și cum funcționează tot sistemul ăsta… nu e chiar un job pentru oricine. Trebuie să ai mereu o sete de cunoaștere și un sistem de valori foarte bine definit. Nu funcționează altfel.
Dar să vorbim de proiectul Fu(n)king With The 90s pe care-l demarezi în paralel, un fenomen cu muzică veche, dance, ce unește toate categoriile sociale și culturale și ne aduce un sentiment cu care suntem familiari. Pe scurt: muzică veche pusă de un metalhead. De unde această idee, DJ Buvnitz?
Hahaha, da. Să știi că eu sunt foarte polivalent, mai ales când vine vorba de muzică. Am aceeași plăcere și-n muzica veche, și-n muzica nouă. Cumva, destest toată ideea asta generală care spune că nu mai există muzică bună în muzica contemporană, la fel cum urăsc ideea că nu există muzică bună decât în anumite genuri muzicale. Este fals. Cel puțin din punctul meu de vedere.
Deci nu crezi că un artist se poate considera complet până nu iese din zona lui de comfort, adică până nu tatonează și alte genuri.
Categoric. Uite, când cântam în trupe de metal încercam să încorporez câteva elemente care în mod normal, cel puțin la noi în țară, nu erau încă bine primite. În Occident nici nu se pune în discuție treaba asta.
Oricum, aceste petreceri au un statut masiv în Europa, sunt evenimente în toată regula cu mii sau zeci de mii de oameni. În momentul în care am avut prima ediție de Fu(n)king With The 90s, acum circa 10 ani, nu cred că cineva din industrie sau din public era la curent cu ce înseamnă acest fenomen, cel puțin pe plan european.
Cum și de ce ai început Fu(n)king With The 90s?
A pornit dintr-o glumă. Totul a început într-un club de 100 de oameni din București, în Underworld, care era un subsol de fapt. A fost o glumă pornită de mine cu încă un coleg de muncă, Costin Chioreanu, nici nu mai știu, ne luase cumva nostalgia… Știu că i-am zis: Ce dor îmi e de petrecerile ăstea de apartament în care ascultam un album întreg de metal și după aia o băgam cu ceva dance din anii ‘90. Ție nu îți e dor? În party-ul ăla am băgat o oră numai Offspring și după aia am început să intru în faza asta cu nineties. Au venit vreo 400 de oameni, nimeni nu se aștepta. Vorbim de un club cu o capacitate de numai 100 persoane. Erau oameni inclusiv în stradă, a venit poliția. A fost un fiasco total. Incredibil. Înainte de pandemie, cel puțin în Cluj-Napoca, la Fu(n)king With The 90s, numărul constant depășea 1000 de oameni/ediție, iar de multe ori se ajunge chiar și la 1300 de oameni pe seară. La București, media o puteam plasa undeva la 600-700 de oameni. Însă toate aceste criterii depind de oraș și locație.
Ce înseamnă muzica anilor ‘90? Mizezi foarte mult pe eurodance? Ce faci cu melodiile românești, le alegi pe sprânceană?
Dacă fac o medie între piesele internaționale și cele românești, cumva ponderea e de 70% – 30%. Piesele internaționale sunt predominante. Țin cumva la calitatea muzicală și mi-am făcut o selecție de piese românești care consider că merg, care rezonează cu publicul și așa mai departe. Bine, asta a venit din experiență. A trebuit să testez și să văd ce vrea lumea. Pun Akcent, ASIA, Activ, DJ Project. Urăsc să pun Andre. Concluzia e că poți să faci lejer o seară de 20 de ore numai cu muzică românească, dar asta nu înseamnă că e neapărat bună.
Apropo de timp, cum s-a simțit pentrtu tine să muți un concept ce a numarat ediții Sold Out în toată țara, în online pentru 24 de ore de muzică, neîntrerupt? Știu că e o premieră pentru România.
Mega obositor. Am fost pe scena /FORM Space din Cluj Napoca, fără public. Eram în plină pandemie. Bine, au mai fost câțiva colegi care, în timp ce eu băgam muzică, s-au apucat să facă mici la grătar. Fain, nu? Partea cea mai bună este că party-ul a făcut atmosferă în foarte multe petreceri de apartament din țară, primeam videouri de la oameni.
The reminiscence bump, fenomenul conform căruia ne amintim mai multe momente din adolescență și din tinerețe decât din oricare altă perioadă a vieții, întărește ideea că muzica acelor vremuri are un impact cu atât mai puternic asupra noastră. Tu, adică Fane, Dj Buvnitz, Midnight Owl, te consideri un om nostalgic?
Nu cred că sunt neapărat o fire nostalgică. Într-adevăr, am un un punct sensibil pentru chestia asta nostalgică care, din punctul meu de vedere, e o chestie naturală. Poate fi vorba de impulsul uman de a ne revizita trecutul, dar și de senzația plăcută a amintirii unor momente care au conferit mai mult sens vieții noastre.
Să înțeleg că nu faci parte din categoria celor care colecționează casete, diafilme, benzi desenate sau reviste din acei ani (Popcorn sau Bravo) care, s-o spun drept, erau publicații de educație sexuală deghizate.
Eu m-am tot mutat de pe la vreo 17 ani, stau destul de prost cu recuzita. Singurele reviste pe care le am și pe care le mai colecționez sunt comic book-urile pentru că sunt cinefil. Stai așa, fii atentă, am fost vecin cu Andreea Bălan. Se pune? (râde)
De aceea nu pui niciodată Andre în serile de Fu(n)king?
Hahaha. Nu, nu. E vorba că melodiile lor sunt puerile și kitschoase. Și asta nu ar fi cu adevărat o problemă, dar am impresia că nu livrează un conținut sănătos. Dacă asculți acum, îți vine să-ți pui mâinile în cap.
Te întrebam de recuzită pentru că treaba asta de a lua cele mai bune chestii din trecut se vede și-n revival-uri și în reinterpretări unde piesele vechi reprezintă o bază destul de solidă pentru noile hituri. Tu te adaptezi sau sau preferi să rămâi fidel compozițiilor originale pentru party-urile Fu(n)king With The 90s?
Merg tot timpul pe melodiile originale, dar asta nu pentru că sunt anti, dar cumva vreau ca Fu(n)king să fie un concept cât mai original, cât mai autentic. Nu sunt genul de om care să pună remixuri sau să facă ceva un mix tehnic pentru că asta e ideea, să te simți exact-exact ca-n perioada aceea. Muzica veche, în special cea din anii ’90, promovează un stil de viață fără limitări în care există doar egalitate, dragoste, bucurie și prietenie. Oamenii vin să se distreze. Unii vin să-și amintească de acea perioadă, alții vin să o trăiască pentru că, deși cunosc piesele, nu au trăit niciodată frumusețea acelei perioade.
La suprafață, conceptul Fu(n)king with the 90s e plin de umor și „memărie” (dacă te uiți pe pagina de Facebook) la alt nivel, de fapt e una dintre încercările reușite de a resuscita un spirit nostalgic, real, dar și artistic, o gură de oxigen într-o lume muzicală condusă de producția excesivă de serotonină și oxitocină. Ștefan Zaharescu duce evenimentul Fu(n)king With The 90s în cluburile din toată țara, lucrează la un turneu european pentru acest concept, adaugă ultimele detalii pentru festivalul /FORM Days – Music & Arts Festival, care va avea loc în 30 iunie ’22 – 3 iulie ’22 în Comuna Gilău din Cluj Napoca și face în continuare booking la Form Space și Kruhnen Musik Halle, aducând nume internaționale pe scenele din țară.
Fotografii de Ioan Poroșnicu.
Bravo Stef,tine-o tot asa .Sunt mandru de tine!
„Îți dai seama? Au trecut vreo 15 ani de atunci… Ce sinistru! (râde).”
Sinistru e putin spus. Imi place ca pozezi intr-o personalitate. Insa tu in viata reala esti top 10 cele mai neserioase si toxice personaje de pe teritoriul tarii dar si un sarlatan stilat. Cred ca e ceva elementar, oricum. Doar un analfabet poate ajunge la aceste stadii si nivele. Tu reprezinti cu succes un exemplu dintre ei.
Nu conteaza ca acum, chipurile, vorbesti frumos si te porti ca un finut, insa in interior ramai un om ce multi nu mai doresc sa aiba de a face cu el, in primul rand ca ai tras zeci de tepe cu sume importante de bani, atat local dar si international cand a fost vorba de booking deals, si nu numai. Insa de departe cea mai josnica ever situatie ramane cea cu platile Rockstadt catre unii artisti. Cred ca nu ai cum sa uiti si nimeni din anturajul clubului din Brasov, nu are cum sa uite.
Alaturi de Fomil (tata si fiu) ramaneti cele mai de rahat personaje cu care unii oameni onesti trebuie sa lucreze.