Interviu︱Dr. Bogdan Moldovan: „Sunt un credincios care preferă să nu le dea mult de lucru forțelor divine”

Domnul Lăzărescu, pacientul român model, a experimentat autosuficiența sistemului medical. Nu vă voi vorbi despre deteriorarea acestui sistem pentru că aș arăta cu degetul către politică. Vă voi spune doar că între devizele medicinei și politicii diferă doar un singur cuvânt, Salus aegroti suprema lex, respectiv Salus publica suprema lex, iar distanța dintre ajutorarea celui în nevoie și binele public este uriașă. Eu m-am convins că medicina are trăsături nobile, nealterate de corupția şi oportunismul vremurilor de azi, la fel cum există medici excepționali care corectează metehnele vechi. Medicina rămâne, prin definiţie, teritoriul indivizilor tari precum oțelul.

Bogdan Moldovan este medic primar chirurg şi şeful secţiei de chirurgie a Spitalului Sf. Constantin, singurul centru privat de transplant renal din țară și singurul centru din Europa de Est în care recoltarea organului de la donor se face pe cale robotică (tehnica DaVinci). Dr. Moldovan este parte a acestei echipe încă de la deschiderea acestuia, în 2011. Anii petrecuți în cadrul Centrului de Transplant Multiorgan și în Departamentul de Chirurgie Viscerală a Spitalului din Geneva, în calitate de fellow (supraspecializare intensivă) în transplantul multiorgan și chirurgie hepato-bilio-pancreatică, l-au determinat să organizeze, în perioada 2016-2021, șase maratoane de transplanturi renale în care mai mulți pacienți au primit o nouă șansă la viață. În luna mai a acestui an, alături de o echipă interdisciplinară de medici, dr. Bogdan Moldovan a organizat un ultramaraton de transplant renal asistat de robot. Asta înseamnă 12 operații în doar 72 de ore.    

Când și cum a început povestea transplantului renal?

Povestea transplantului începe în Geneva și are loc între 2009-2011. Am lucrat doi ani în Elveția, până în luna martie 2011, când s-a deschis Spitalul Sfântul Constantin din Braşov. Atunci am fost solicitat să mă alătur echipei și să coordonez secția de chirurgie generală. Primul lucru pe care l-am făcut, văzându-mă instalat în Brașov, a fost să fac toate demersurile pentru a ne acredita ca centru de transplant. Se făceau cel mult 300 operații pe an, în condițiile în care nevoia era peste 20.000. Așa că ne-am dorit să ne alăturăm și noi efortului de a salva cât mai mulți oameni ajunși deja în acest stadiu.

Asta înseamnă că 20.000 oameni erau sau sunt pe dializă, o procedură care, cu ajutorul unei membrane cu rol de filtru, îndeplinește anumite functii pe care le-ar îndeplinii rinichii sănătoși?

Da, sunt și în acest moment peste 20.000 de oameni pe dializă și alți 2.000 de oameni se alătură anual acestui număr. Dializa este, în sine, o procedură salvatoare de viață pe termen scurt. Din păcate însă, la 10 ani de dializă, rata de deces este în jur de 80%, adică sunt foarte puțini pacienți care suportă dializa mai mult de 10 ani. Pe când transplantul, după o perioadă de 10 ani, are o rată de supraviețuire de peste 80%. Este o diferență mare la care știam că trebuie să contribui și eu. În noiembrie 2012 am depus toate hârtiile pentru acreditare ca să ne desfășurăm activitatea în Centrul de Transplant Renal „Profesor Gilles Mentha” din cadrul Spitalului Sfântul Constantin. Aceste demersuri au durat 4 ani, până în luna mai a anului 2016, când am primit acreditarea. A urmat o scurtă perioadă de frustrare în care deși eram acreditați, nu reușeam să avem nici un pacient care să vrea să se transplanteze la noi. Atunci am avut noroc cu Timea Antal, din Miercurea Ciuc, prima pacientă care a venit la noi. În 1 decembrie 2016 am făcut primul transplant de rinichi în sistemul privat din România, la Brașov, aici la Spitalul Sfântul Constantin.

Și abia de aici începe povestea maratonului și ultramaratonului de transplant renal.

Începutul a fost progresiv. În octombrie 2017 am făcut al doilea transplant, tot la o familie pe nume Antal, din Cluj, de data asta. În 2018 au fost mai mulți oameni care s-au putut bucura de o nouă șansă, dacă mă gândesc mai bine chiar acum, pe 1 iunie, s-au împlinit 3 ani de la primul maraton în care trei cupluri (în termeni medical un cuplu este format din donator și receptor) s-au putut bucura de programul de transplant. În anul 2019 am avut pe câmpul de operații patru cupluri transplantate în trei zile. Apoi, în anul 2020, au fost trei cupluri transplantate, iar anul acesta au fost șase cupluri în 72 de ore.

Aș vrea să vorbim despre operația din 2019 care a fost o premieră, atât în România cât și în Europa de Est, când la al patrulea cuplu s-a făcut primul transplant full robotic, prin tehnica robotică DaVinci, ceea ce a însemnat nu doar prelevarea organului, ci și implantarea rinichiului la receptor. În perioada aceea existau în Europa doar 120 de cazuri în care s-a folosit transplantul robotic sau RAKT „Robotic Assisted Kidney Transplantation”.

Da, și aici e o poveste interesantă. Am văzut pe Facebook că există o academie în Belgia unde poți să înveți transplantul robotizat și m-am înscris în ideea în care voiam să învăț și eu prelevarea robotizată. Ajuns acolo, la curs, în 2018, am văzut că practic se trecea destul de repede peste partea de prelevare și că se vorbea mai mult despre implantare, deci despre transplantul robotic. După ce am văzut cum se desfășoară lucrurile, l-am abordat pe mentorul meu din cadrul acelei academii, Karel Decaestecker, și i-am zis în felul următor: ,,Noi suntem un centru de transplant tânăr, privat, foarte dinamic, și ne-am dori ca această tehnică să fie implementată și în România. De către noi.”

Ca o paranteză, centrul de transplant din Geneva care a început operațiile de transplant prin anii ‘80 încă nu ajunsese să facă nici un transplant full robotic, nici acum nu l-a făcut de fapt. La ei e o întreagă birocrație, ce-i drept, pe când la noi se cunoaște că dacă medicul șef de secție își asumă și propune un proiect, asta înseamnă că drumul de la propunere la realizare va fi unul foarte scurt. Așa a și fost. În ianuarie 2019, împreună cu profesorul Karel Decaestecker am realizat prima implantare robotică din Europa de Est. Desigur, și în maratonul din 2021 erau prevăzute două implanturi robotizate, doar că profesorul și mentorul meu a avut o problemă medicală și nu s-a putut deplasa. Trebuie să vă spun că există și aici o regulă care spune că măcar primele 10 astfel de transplanturi trebuie făcute sub supervizarea unui expert. Și atunci am renunțat la trasplantul full robotic și i-am anunțat pe pacienți că toate implantările vor fi standard, prin incizie.

Din câte înțeleg, acest robot se ocupă de intervențiile de sustragere a organelor. Este un robot autonom sau este un device conectat la o consolă computerizată și acționează numai prin intermediul chirurgului?

Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Practic, robotul daVinci reproduce într-un fel chirurgia laparoscopică (este o metodă de chirurgie minim invazivă care se folosește pentru operații la nivelul organelor abdominale și genitale interne), doar că o face cu un instrumentar modernizat, articulat. E un sistem care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. „Fălcile” sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată. De asemenea, din punct de vedere al imaginii pentru chirurg, laparoscopia ne oferă o imagine 2D ca la TV, în timp ce robotica ne dă imaginea 3D. Din aceste puncte de vedere, chirurgia robotică s-a impus pentru diverse proceduri și suntem singurul centru din România care face prelevarea rinichiului prin tehnica robotică. Bineînțeles, am făcut și implantare și urmează ca acest proiect de implantare să continue.

Este o procedură minim invazivă, incizia de la transplantul renal este o incizie de circa 20 cm în zona apendicelui, pe când în procedura robotizată se face o incizie de doar 6 centimetri la nivel ombilical pe unde se introduce rinichiul în abdomen, iar apoi abdomenul se închide ermetic cu un dispozitiv special. Robotul este manipulat de chirurg și de aici toți pașii, cum ar fi coaserea arterei și așa mai departe, se fac cu ajutorul robotului.

Înseamnă că o cicatrice de o dimensiune atât de mică ar fi imposibilă prin tehnicile convenționale; robotul daVinci are vederea bună. Dacă incizia e atât de mică, am putea să adăugăm și recuperarea rapidă în categoria de avantaje pe care acest device îl aduce.

Da, robotul mărește până la 15 ori, în condițiile în care noi folosim lupe care măresc la două ori, maxim de patru ori. Practic, robotul e ca un microscop chirurgical hiperperformant.

Credeți că robotica este o specializare sau rămâne doar un device care asigură precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție?

Eu cred că este un device foarte bun, dar fără chirurgi excepționali… ar fi în zadar. Dacă la nivel mondial sunt milioane de intervenții de transplant renal anual, sunt doar câteva sute care se fac prin tehnica robotică. 

Ce ne puteți spune despre membrii echipei; sunt aceiași sau sunt mai mulți doctori care s-au coagulat, de-a lungul anilor, în jurul acestui maraton nemaiîntâlnit?

La transplantul din 2016 încă nu îi aveam alături pe chirurgii din Cluj. Odată ce spitalul nostru a achiziționat robotul, în 2017, i s-a alăturat cea mai valoară echipă de urologie din țară. Echipa profesorului Coman și a profesorului Crișan de la Spitalul Municipal din Cluj, care vin lunar să facă intervențiile robotice. Pe ei i-am cooptat și în activitatea de transplant. Începând cu anul 2017, colegii urologi au deprins să facă prelevările și ultima prelevare care s-a făcut în maratonul din 2019 s-a făcut independent, deci fără prezența colegilor din străinătate.

La ultimele nouă transplanturi nu am mai avut tutori din străinătate, ne-am câștigat independența. Aș spune că am câștigat mai mulți colegi valoroși în echipa de implantare odată cu instalarea în spitalul nostru a domnului doctor Viorel Ursu, care vine pe partea de chirurgie vasculară și, începând cu 2020, echipa de chirurgie cardiacă a doctorului Victor Costache. Totodată, împreună cu fostul ministru am făcut trei intervenții de transplant renal tocmai pentru a ne bucura împreună de această sărbătoare a transplantului. Ce vreau să spun este că chirurgia de transplant este o chirurgie vasculară (se cos niste vase), deci este mai mult specialitatea lor decât a mea. Și atunci am vrut să-i cooptez, am vrut neapărat să-i fac părtași la bucuria mea și în același timp să fie și ochiul lor critic pe ceea ce facem noi pe partea de chirurgie vasculară în etapa de implantare a rinichiului. Echipa s-a dezvoltat. Au apărut în acest proiect personalități foarte cunoscute din urologie și chirurgie cardiovasculară, astfel încât mie mi se pare fantastic pentru că transplantul renal este cumva laboratorul care pregătește și alte tipuri de transplant. Bazându-ne pe experiența transplantului renal, trebuie să vă spun, în premieră, că luna trecută a fost acreditat centrul nostru și pentru transplantul de cord. Împreună cu chirurgia cardiacă, pe aceeași infrastructură, vom putea face transplant cardiac.

Cât durează o astfel de operație și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste cupluri? De ce mai este nevoie în afară de compatibilitatea imunologică?

Transplantul în sine reprezintă trei operații. Operația la donator, pregătirea rinichiului, așa numitul back-table, și implantarea (operația la primitor). Parțial, acestea se suprapun. Întotdeauna se începe cu operația donatorului, iar când intervenția către donator se apropie de jumătate, se aduce în sală și primitorul. Se pregătește, se anesteziază, se cauterizează – există o întreagă rutină a anesteziștilor prin care aceștia pregătesc primitorul. 

Chirurgul de transplant se mută în sala de prelevare, asistentele pregătesc o masă specială (masa back-table, unde există o soluție specială în care se spală rinichiul. Acest rinichi, acest organ care urmează să fie transplantat, trebuie răcit cât mai repede, trebuie adus la 4 grade (dar niciodată sub 0 grade). Această răcire se face prin imersie în lichidul de conservare și prin spălare prin calea vasculară, adică reperăm artera rinichiului și cu o canulă specială vom introduce lichidul de spălare sub presiune. Acel lichid intră în sistemul arterial, spală sângele și sângele acela se evacuează prin vena renală, deci până când lichidul care curge din rinichi este limpede. Rinichiul trebuie să devină astfel pal, mai albicios – de la frig și de la faptul că este complet golit de sânge. Mai târziu, rinichiul se ambalează într-o compresă care ne permite să-l ținem agățat pe câmpurile operatorii și astfel suspendat se încep sudurile care se fac cu niște fire extrem de fine 6.0–5.0, deci abia vizibile cu ochiul liber. Din momentul în care rinichiul a fost clapat în interiorul donatorului până în momentul în care rinichiului i se lasă sângele să intre durează aproximativ o oră împărțită astfel: în 5-6 minute din momentul clampării până se scoate rinichiul, după aceea în 15-20 de minute până îl pregătim și încă 30 de minute până când îl coasem și dăm drumul la sânge în rinichi. Și atunci vedem dintr-o dată cum își schimbă culoarea, de la alb palid devine violet intens și pulsatil. Rinichiul este un organ care la fiecare sistolă își mărește volumul cu circa 5-10%. Îl vezi cum se mărește și se micșorează în timpul procesului de revascularizare. După care, în situațiile cele mai fericite, obținem emisie de urină pe masa de operație. Uneori e doar o chestiune de secunde. Chiar am pus o poză pe Facebook în care eram plin de urină pe bluză, pe pantaloni, peste tot, venisem de pe câmpul operator și i-am trimis donatoarei poza și i-am scris: ,,Urina făcută de soțul dumneavoastră a ajuns pe chiloții mei.’’

Concluzionând, operația durează circa 6 ore pentru un cuplu în care operația durează 3 ore la primitor. Deci nu e o operație șnur, este cu o pauză mai lungă sau mai scurtă. Operația se termină cu o ecografie pe masa de operație, care are rolul de a ne spune dacă rinichiul este bine poziționat. Abia atunci pacientul poate să fie trezit și dus la reanimare. Pacientul care a primit organul trebuie să stea mai mult. Pentru sejurul din spital, donatorii pot să plece la 2-3 zile post-operator, iar primitorii stau o săptămână.

Există o listă de așteptare?

Lista de așteptare se referă de obicei la donarea de la un donor decedat, deci cei care așteaptă un donator decedat în moarte cerebrală. Cazurile care vin cu donorul familiar pot fi ajutate foarte rapid. Atât în această serie, cât și în cea de anul trecut, ne-am dovedit că undeva în 7 zile putem pune pe masa de operație un cuplu pe care abia l-am cunoscut. Deci avem posibilitatea să evaluăm extrem de rapid, bineînțeles dacă donatorul este sănătos și compatibil. Listă de așteptare nu avem în acest moment. Pe măsură ce pacienții vin, ei sunt ajutați.

Permite actuala Lege a transplantului decontarea prin Casa de Asigurări de Sănătate a intervenţiilor de transplant efectuate în centrele private sau pacienții sunt nevoiți să vină cu banii de acasă?

Acesta este un mare of pe care-l avem și anume că încă nu am reușit să obținem drepturile depline drept centru de transplant. În continuare, pacienții trebuie să vină cu banii de acasă pentru intervenția de transplant. La fel cum, în continuare, nu avem voie să prescriem noi tratamentul imunosupresor. Tratamentul imunosupresor din România este gratuit prin programul național, dar pentru ca pacienții să beneficieze de acest tratament, noi trebuie să le dăm o scrisoare medicală către un centru de stat și abia de acolo să li se dea rețeta gratuită. Deși a fost supărător la început, colegii din centrele publice au acceptat situația și ne-au ajutat.

Sunt mulți oameni care cred că un doctor bun este instrumentul lui Dumnezeu. Coincidența face ca numele Bogdan, în limba rusă veche, să însemne chiar „darul lui Dumnezeu”. E adevărat că mă intrigă foarte mult modul în care unii medici îmbină credința și medicina, în timp ce alții exclud credința, dar nu aș vrea să punem asta într-un context social tot mai puțin favorabil acceptării celuilalt. Ceea ce aș vrea să știu, de fapt, este dacă dumneavoastră credeți în Dumnezeu.

Lucrez de mai bine de 10 ani în acest spital și vă pot confirma că noi avem, cu siguranță, cea mai mică rată de complicații și decese din țară în raport cu patologia pe care o rezolvăm. Înainte nu eram foarte credincios, e drept, dar în perioada aceasta de 10 ani petrecută cumva la limita dintre viață și moarte pentru majoritatea pacienților, am realizat anumite lucruri. E clar că am avut o grămadă de situații care păreau pierdute și au fost redresate în mod spectaculos. Mi-am pus de multe ori anumite întrebări și mi-am dat seama că sunt și eu, până la urmă, o mică unealtă în tot acest Univers. Chiar dacă ceea ce fac eu poate să fie considerat perfect, cred că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca lucrurile să meargă cu adevărat bine. Aș concluziona spunând că da, sunt un om credincios, știu că nu sunt cel care va avea ultimul cuvânt, dar sunt un credincios care preferă să nu le dea mult de lucru forțelor divine și nu cred că aș vrea să le permit să-mi decidă cu adevărat soarta. 

Dr. Bogdan Moldovan a lucrat în Mureș și în Elveția și spune că poate s-ar fi întors în Mureș, dar conjunctura era nefavorabilă și a fost foarte bine fiindcă a apărut acest proiect în Brașov care a sunat extraordinar de bine. A avut posibilitatea de a se întoarce în București, dar și-a spus că vrea să vadă ce poate face pe picioarele sale. În Brașov începea un proiect în care era vioara întâi pe partea de chirurgie. A simțit că poate orașul are nevoie de el, a știut că e nevoie de o nouă structură medicală, ceva mai performant decât ce exista. Profesorii săi din Elveția i-au zis în momentele de deznădejde: „Nu te întoarce în Elveția, ar fi o risipă. Impactul pe care-l ai în România este incomparabil cu impactul din Elveția.” Cel din Brașov este incomensurabil raportat la ce ar fi putut să facă în Geneva, unde într-adevăr era un om imposibil de obosit, un workaholic. Profesorul Gilles Mentha îi scrisese pe o scrisoare de recomandare că e capabil să facă o prelevare, după aceea să prepare organul ca apoi să facă un transplant de ficat. Asta înseamnă 12 ore de timp operator. Din punctul lor de vedere, nu obosește așa de repede. Este și acum, la fel cum era atunci, extrem de pasionat. Dr. Bogdan Moldovan va fi invitat în luna octombrie 2021, alături de echipa sa, să prezinte în fața întregului grup profesional dintr-un spital din Cantonul Geneva povestea succesului pe care-l are Spitalul Sf. Constantin din Brașov. Nu regretă deloc că s-a reîntors în țară, că i-a adus și pe medicii din Elveția, și speră ca proiectul său să meargă mai departe cu tot ceea ce și-a propus, atât pentru mulțumirea sa, cât și pentru a ajuta oamenii care în acest moment au foarte puține soluții.

Fotografii realizate de Raluca Lazăr

---