Când spui „animale rănite”, te gândești la pisici și câini abandonați sau ținuți în condiții precare ce le-au pus viața în pericol și aproape deloc la animalele sălbatice, de cele mai multe ori mari, prin urmare fioroase, pentru că diferențierea pe care o face chiar empatia noastră între specii tinde să ne facă să spunem că un copil este mai important decât altul, că o pisică iubită de întreaga familie ar conta mai mult decât niște pui de urs neajutorați, răniți și, din cauza dimensiunilor acestora, în pericol de a-i răni și pe alții. La demnitatea animalelor sălbatice rănite, la însănătoșirea și reintegrarea imediată a acestora în natură se gândesc în permanență cei de la Transylvanian Wildlife Project. Echipa organizației non-profit este formată din biologi, veterinari, fotografi și specialiști în conservare, cu toții determinați să păstreze natura, cu toate componentele ei, neafectată de om în ultimele zone cu adevărat sălbatice din Europa, și anume din ecosistemul Carpaților. Scopul acestora este să promoveze și să distribuie informații rezultate din cercetarea mediului sălbatic și să facă în așa fel încât prețioasele date să ajungă din România la un public local, cât și regional și internațional. Proiectul pentru tratarea animalelor sălbatice din Covasna a luat ființă timid, ca orice proiect care nu se poate baza pe o finanțare concretă de la stat, în urmă cu mai bine de cinci ani. Ținta principală a fost atunci – și rămâne până astăzi – intervenția în cazurile de accidente din, acolo unde mai ales urșii au de suferit din cauza faptului că au un culoar natural îngust de tranzit ce se intersectează cu drumurile intens circulate de mașini și chiar cu calea ferată. În plus, deși se vorbește rar despre acesta, braconajul este o altă problemă constantă cu care se confruntă în demersurile lor Alexandra Sallay-Mosoi, manager în cadrul acestui proiect și biolog în domeniul conservării animalelor sălbatice, precum sunt și carnivorele mari, dar și zimbrii, de exemplu, și Szasz Istvan, medicul veterinar specializat în domeniul animalelor sălbatice de care depind deseori intervențiile și din trei județe, căci munca lor acoperă nu doar Covasna, ci și Harghita și Vrancea.
Alexandra Sallay, născută în Ungaria, cu studii de biologie în Germania și în Austria și mutată de 10 ani în Transilvania, a intrat în echipă în 2015. Un an mai târziu i se alătura și Istvan Szasz, amândoi voluntari care oferă din timpul și din roadele învățării lor continue și cer de la ceilalți doar înțelegere și sprijin material – de fiecare dată însă, acesta din urmă înseamnă donații de echipamente de intervenție pe care le primesc de la Academia pentru Protecția Faunei Sălbatice și Zoologice (AZWS, Munchen, Germania) și nu și banii necesari pentru construirea unui centru modern și necesar la Covasna pentru toate cazurile de animale care, atunci când au nevoie de o intervenție chirurgicală, de exemplu, ajung pe masa de operație a lui Istvan, în cabinetul lui particular, și care nu au unde să se recupereze ulterior. Un centru unde fiecare animal să poată fi ținut până la însănătoșire, când poate fi eliberat natural către casa lui, presupune un efort pe care tot din donații speră cei doi să-l acumuleze. Până acum au fost, din fericire, puține cazuri care au impus recuperare lungă, iar acestea s-au transferat către alte județe.
În urmă cu câteva zile, Istvan a fost chemat la o intervenție în județul Covasna, acolo unde un pui de urs accidentat a rămas pe mijlocul drumului, fără să se mai poată mișca. Este nevoie de experiență într-o astfel de situație: fără pregătire și antrenament, fără teorie și practică, un medic veterinar nu știe să folosească o armă cu tranchilizant atunci când este cazul; și dacă știe, dozajul este esențial. Mai ales că nu mereu se impune folosirea puștii – de această dată nu a fost cazul, însă din păcate nici puiul de urs nu a supraviețuit. Avea coloana fracturată.
Într-un astfel de caz ar trebui să existe un protocol care, extrem de important, să fie cunoscut și să se respecte. Un om obișnuit care întâlnește în cale un cerb rănit, de exemplu, ar trebui să știe că poate suna la 112 – din experiența celor doi, deseori se evită efectuarea acestui apel „de frica amenzilor pentru apelare abuzivă”, ceea ce cred oamenii că riscă dacă se întâmplă ca animalul să se ridice și să plece. Această ezitare ar dispărea dacă ar exista un centru cu un număr apelabil 24/7, sunt convinși Alexandra și Istvan. Astăzi, conform legii, Jandarmeria este cea cu atribuții în astfel de momente, dar aceasta nu are, în clipa de față, nici abilități în acest sens, nici personal pregătit – teoria și practica durează, în cel mai bun caz, șase luni. TWP se află într-un parteneriat care va permite formarea de echipe de intervenție. Concret, ei oferă. Concret, ei oferă un program de creștere a capacității unităților de intervenție, în vederea formării de experți care să acționeze profesional și rapid, în baza unei evaluări adecvate a situațiilor critice. În schimb, un pas mare în această direcție s-a făcut de curând la noi în țară: înființarea Poliției Animalelor.
Cu toate acestea, alte probleme includ chiar lipsa protocolului, invocată mai sus, căci un jandarm poate să studieze pentru a dobândi cunoștințele necesare unui asistent veterinar tehnic, poate să poarte o armă, însă pentru dozajul tranchilizantului este totuși nevoie de un medic pentru animale, căci doar acesta poate calcula doza de substanță activă și poate evalua riscurile implicate și de starea animalului, care diferă dacă este stresat sau în stare de șoc.
Urșii, lupii, cerbii și căprioarele sunt, la propriu, problemele mari ale centrului care acum funcționează… ei bine, la capacitate maximă, cu cele mai bune intenții, însă fără a avea exact esențialul: clădirea centrului de recuperare a animalelor sălbatice. Intervențiile au loc fie în zona unde se produce incidentul pentru care este solicitat medicul veterinar, care are grijă să aibă mereu un panou ce oferă demnitate animalului rănit și-l ferește de ochii trecătorilor curioși, fie în cabinetul lui dintr-o zonă rezidențială din Covasna. Cazurile de animale sălbatice de talie mare ajung să fie, anual, în jur de 8. Multe sunt accidente rutiere (Harghita și Covasna), dar și capcanele produc tragedii (mai ales în Vrancea, unde capcanele sunt mult mai des întâlnite). Mai greu de salvat – din cauza șocului de contenție și de manipulare – este cazul rumegătoarelor: cerbii răniți ajung să și moară în scurt timp, de cele mai multe ori. Problemele „mici”, dar dese, sunt berzele – nici în cazul lor nu știu oamenii ce să facă, ezită când le văd rănite și un mare semnal de alarmă pentru educația de la noi este faptul că printre replicile pe care Istvan le aude cel mai des se numără: „Dar de ce vă chinuiți atât să-l salvați, nu vedeți că mai sunt atâtea berze?” sau „Lasă-l, domnule, să moară, că vine destul ursul și ne deranjează, măcar ne scăpați pe noi!”, când soluțiile (de lungă durată, e drept) pot fi mult mai blânde și demne atât pentru oamenii deranjați de animalele sălbatice, cât și pentru acestea din urmă, aflate într-un continuu stres din cauza expansiunii zonelor locuite și defrișate.
„Nu putem întoarce capul când un animal se chinuie zeci de ore”, își afirmă Alexandra crezul în munca pe care o face și-n misiunea ei, valabile pentru motivație întregii echipe.
Educația oamenilor spre toleranță și înțelegere a modului în care funcționează un ecosistem poate dura generații, o știu bine și Alexandra, și Istvan. Tocmai de aceea, cred ei, un centru unde fiecare animal să aibă o zonă dedicată până se însănătoșește este esențial: un mediu sigur atât pentru animal, cât și pentru îngrijitori, cât mai apropiat de cel natural, cu oglinzi unidirecționale mari prin care animalele să nu vadă oameni. Din sala principală însă, prin intermediul camerelor, copiii ar putea studia comportamentul animalelor. Și nu doar ei, ci și adulții specialiști interesați de schimburi de experiență. Proiectul centrului este realizat în parteneriat cu Asociația Conservation Transylvania din Zabala, care împărtășește aceleași obiective ca TWP.
Alexandra și Istvan estimează că au nevoie, pentru început, de cel puțin 250.000 de euro. Strict pentru clădire și anexe, căci echipamente au încredere că mai găsesc. A se citi că au încredere în donatorii străini, cei care i-au aprovizionat și până acum. În viitor, speră ei, se vor găsi donatori generoși și în țară pentru a-i ajuta în aprovizionarea cu materialele necesare. Pentru moment, obiectivul major este găsirea unei persoane care să își pună experiența în folosul proiectului pe partea de fundraising.
Când un animal este reclamat la un serviciu de urgență ca fiind observat sau găsit rănit, la fața locului ar trebui să se deplaseze reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, cineva de la Asociația Vânătorilor din acea zonă, cineva de la DSV și altcineva de la Mediu, alături de medicul veterinar omniprezent.
Astăzi și probabil și multe zile de-acum încolo, într-un astfel de caz Istvan va încerca să se ocupe rapid de pisicile și cățeii veniți la control la cabinet, după care se va grăbi să ajungă lângă un pui de urs rănit, pe care de data aceasta speră să-l salveze. „E aproape ilegal să mă prezint eu când sună cineva”, spune Istvan, „căci intervenția ar trebui să mi se ceară prin dispecerat de la 112”. Până atunci însă, din dragul de a oferi demnitate vieții și morții animalelor sălbatice și din dorința de a proteja, deseori de propria inconștiență, pe cei care cred că animalele, mai ales rănite, sunt un spectacol, echipa TWP va interveni, pe măsura puterilor, pentru fiecare caz de animal în pericol în parte.
*Toate imaginile din acest articol provin din arhiva Transylvanian Wildlife Project și nu pot fi reproduse sau utilizate fără acordul proprietarului.
Din aceeasi categorie:
Cele mai noi:
