Vrem să ne bucurăm de experiențe autentice, să fim mai aproape de miezul naturii și să ne conectăm cu acesta, pe cât se poate. Din trendurile ultimilor ani, reîntoarcerea la natură pare să fi acaparat mai multe zone-țintă de public, de la cei cu adevărat interesați de binele unui areal și până la cei care, din neștiință poate și ne dorim să credem că nu din rea intenție, ajung să afecteze mai mult decât să ajute un spațiu natural să se bucure de înflorirea maximului de potențial. Una dintre aceste zone mirifice și totuși încercate este și Poarta Carpaților, despre care am vrut să povestim alături de Mihai Orleanu, de la Centrul de Ecologie Montană – asta mai ales pentru că, dacă e să cauți un om care să cunoască bine fiecare ridicătură de pământ și smoc de iarbă, s-ar putea să nu găsești un altul mai priceput. La Mihai Orleanu, priceperea vine mai ales din pasiunea și interesul pe care le arată cu sinceritate și deschidere în fața Porții Carpaților.
Într-o lume a informației care circulă virtual cu repeziciune și se află în continuă schimbare, ce înseamnă Poarta Carpaților pentru un împătimit al muntelui?
Patima munților înseamnă să nu te poți sătura de peisajele montane și alpine, fie ele din România sau din Uniunea Europeană sau din oricare alt loc al vreunui lanț muntos. Poarta Carpaților vine în sprijinul „dependenților” de acest mozaic de peisaje superbe care își au izvorul în geneza naturală sau cea culturală. Amalgamul dintre o fâneață bine întreținută plină de biodiversitate, o hodăiță veche care adăpostește pe timp de iarnă animalele și fânul, înălțimile fragmentate ale Bucegilor și Pietrei Craiului formate din calcare albe sunt doar o parte din ceea ce noi numim „cadrul” destinației Poarta Carpaților. Aici fiecare își poate găsi nișa în care își poate satisface „dependența”, unul la cățărat pe traseele documentate, altul la drumeție sau alergare în lungul potecilor alpine sau prin satele de munte și altul la „furatul meseriei” unui meșteșugar. Da, ei încă mai există, nu sunt mulți, dar încă îi mai putem observa și le putem admira măiestria la prelucrarea lemnului sau la brodatul podoabelor costumelor populare.
Dar pentru un necunoscător? Ce transmite acest loc unui nepasionat, cum îl atrage?
Înălțimile munților și mai ales greutatea cu care trebuie să te confrunti să depășești diferențele de nivel provoacă chiar frică la mulți oameni. Sunt destui care vin și dorm câteva zile la o pensiune într-o vale și spun că au fost la munte. Însă până nu ai încercat măcar să te plimbi cu un locuitor din vale până la hodăița lui pe o culme retrasă nu poți să spui că „ai fost la munte”. Să încerci să substitui forța proprie de a depăși diferența de nivel de la munte cu mijloace de transport prin cablu sau prin motorizare este un garant pentru a fi sigur că niciodată nu vei experimenta ce înseamnă „să fi fost la munte”.
Noi nu dorim să atragem oameni care nu au această dorință și nu au curiozitatea să simtă și să depună efort propriu în deplasare, de a merge pe jos sau cu bicicleta pe o urcare, în Poarta Carpaților. În ultimele decenii, majoritatea vizitatorilor nu au fost acești „curioși” de a experimenta viața localnicilor. Din contră, ei cu cerințele lor „orășenești” au provocat adaptarea localnicilor la „sedentarism” și la definirea unei noi „normalități”. Rezultatele le vedem în ziua de azi, mai ales în comunele care constituie ceea ce noi numim Poarta Carpaților, mai bine decât oriunde în altă parte în România: fâneața din jurul casei se transformă în parcare betonată pentru mașini, potecile vechi de sute de ani pe care umblau doar locuitorii și caii lor sunt adaptate la deplasarea motorizată, arhitectura caselor a dispărut și a fost înlocuită cu o non-arhitectură de la reducerile unui magazin de bricolaj. Văile construite, odată pitorești, s-au transformat în expoziții de variante constructive din materiale industriale. Meșteșugarii care mai fac sită, draniță sau șindrilă, dulgherii care mai știu să „încheie” o casă din lemn și pietrarii care mai știu să cioplească o piatră de râu pentru un fundament de casă sau gard sunt pe cale de dispariție. Poarta Carpaților se adresează acelor vizitatori care știu despre aceste evoluții negative și cărora le pasă prin alegerea lor de gazdă să susțină demersurile din spatele conceptului destinației „Poarta Carpaților”. Pentru educația și convertirea vizitatorilor nu mai rămâne timp pentru că procesul de transformare este atât de rapid, încât suntem în pragul de a spune că „răul deja făcut” nu mai poate fi combătut.
Vorbind despre arii natural protejate, sunt de fapt de dorit și vizitatorii care nu înțeleg importanța respectului arătat naturii?
Ariile naturale protejate au, în funcție de definiția lor, obiective diferite. Poarta Carpaților este poate una dintre puținele destinatii care este mărginită de trei mari arii naturale protejate: Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Natural Bucegi și Situl Natura 2000 – Munții Leaota. Toate au la bază, ca obiectiv principal, conservarea naturii. Obiectivul de recreere este doar în plan secundar și poate fi mai mult sau mai puțin important, în funcție de planul de management ales sau hotărât. Conceptul ariilor protejate a izvorât tocmai din ideea de a conserva niște areale naturale excepționale de distrugerea nesăbuită a omului, alimentată și ghidată de lăcomia lui după câștiguri pecuniare. Presiunile care pornesc din această direcție asupra ariilor protejate sunt permanente și mereu trebuie ca ONG-urile și administratorii acestor situri să fie atenți ca alții să nu distrugă cele mai mari valori naturale și culturale pe care încă le avem. Din păcate, acest lucru nu este înțeles în felul acesta de mulți care chiar trăiesc de pe urma unui asemenea peisaj agro-pastoral intact, adică de către proprietarii de pensiuni, hoteluri și restaurante, care mai au și preocupări conexe de exploatare de păduri. Respectul față de natură nu prea există și, dacă există, el nu este transpus într-un serviciu ecoturistic. Asta încercam însă să facem și să îndrumăm în demersurile noastre în lungul anilor.
Mie mi s-a părut dintotdeauna că oamenii care au o relație strânsă cu natura, care își petrec timpul liber pe un munte sau chiar pe un mal pustiu al unei ape sunt parte dintr-un club select, în care nu are acces toată lumea, de parcă odată cu pasiunea ar veni și un alt tip de înțelegere și de raportare la mediul înconjurător. Am dreptate sau e suficient să-ți placă să hoinărești prin natură?
Cred că trebuie să definim ce înseamnă „relație strânsă cu natura”. Dacă trăiești în oraș și lucrezi la o companie care te obligă la o muncă cu orar fix și tu ești în fiecare weekend undeva pe un munte, ai sau nu ai o relație strânsă cu natura. Cu siguranță ai una mai bună decât un coleg de muncă ce în weekend preferă să zboare la diving la Rimini. Dar asta definește relația strânsă cu natura? Eu zic că nu. O relație strânsă cu natura o poți avea doar dacă trăiești permanent în și prin ea. Ciobanul care stă toată vara la munte și are grijă de animale și contribuie astfel la crearea peisajului pe care tu, ca vizitator, îl admiri, acela este omul care are o relație strânsă cu natura. Dacă trăiești într-un sat de munte și mergi zilnic iarna să mulgi animalele și să faci brânza sau chiar dacă lucrezi la oraș, dar te întorci în fiecare seară în casa de la munte și vara mai muncești la cositul fânețelor sau la strânsul fânului înseamnă că ai o legătură strânsă cu natura muntelui. Altfel ești doar un vizitator. Și există, din punctul nostru de vedere, vizitatori doriți și vizitatori nedoriți. Contribui sau nu la economia montană și la crearea și menținerea peisajului agro-silvo-pastoral? Dacă te întorci seara acasă la oraș după o tură sau o aventură pe munte înseamnă că nu ești un om de munte, ci doar un „consumator de peisaj” un „savurator de peisaj” sau „un mountain junkie”? Sigur că este greu de făcut o etichetare sau o definire a ceea ce înseamnă „relație strânsă cu natura/muntele”, dar foarte des noi folosim muntele și timpul petrecut pe el savurând peisajele ca un gen de supapă a stresului cauzat de viața cotidiană urbană. Noi invitam cât mai mulți oameni să încerce să facă pasul și să se „dezlege” de viața urbană și să pătrundă în viața satului de munte. Puțini o fac însă. Ei rămân „savuratori” de peisaj. Ideea este că tocmai acești „savuratori de peisaj” sunt cei mai doriți vizitatori de ceea ce își dorește o destinație ca Poarta Carpaților. Ei sunt cei conștienți de problemele, greutățile, pericolele, dar și frumusețile vieții de la munte. Lor ne adresăm cu „Poarta Carpaților”.
Poarta Carpaților este un proiect care include 8 trasee ecoturistice pe care le-ați realizat, tot aici ați organizat și ceea ce a devenit de curând Salomon EcoRun Moieciu. În ce punct vă aflați și care e viziunea pe termen lung pentru Poarta Carpaților? Unde vreți să duceți notorietatea zonei, activitățile de aici?
Ca să clarificăm de la bun început o mică confuzie care există; noi nu am organizat niciodată Salomon EcoRun, ci 9 ediții a EcoMarathon. Din 2019 noi, Fundația Centrul de Ecologie Montană, ne-am retras din organizarea acestui eveniment, dar el a fost continuat sub altă denumire de către o parte din vechea echipă de organizare.
EcoMarathonul a fost ani la rând un etalon de organizare de evenimente de alergare montană, dar evoluția lui a depășit capacitatea de suport a localității Moieciu de Sus și a împrejurimilor. Conștienți de acest aspect, noi fiind cei care au „declanșat” organizarea lui, nu am mai dorit să preluăm responsabilitatea pentru continuarea organizării lui în același format. Totuși o parte din vechea echipa a continuat și probabil că după ce efectele pandemiei vor fi mai slabe, ele se va reorganiza. Noi am încercat, testat, un alt format de eveniment de alergare montană bazat pe deschiderea fânețelor (proprietăților private) din Moieciu de Sus și contribuția voluntară a proprietarilor de pensiune, dar și a participanților.
Cele 8 trasee ecoturistice din Poarta Carpaților reflectă o preocupare veche de a noastră. Încă din anul 1995 am început noi să marcăm trasee de plimbare și descoperire în zona noastră, am montat atunci la fel ca acum panouri de informare și interpretare pentru a aduce mai aproape de vizitatori tot ce este în spatele „frumuseții munților”. Într-o succesiune de proiecte, cu sprijinul guvernelor norvegiene, islandeze, lichtensteiniene și elvețiene, dar și a primăriei Comunei Fundata și din fondurile proprii ale Fundației centrul de Ecologie Montană, am reușit să gândim și să regândim trasee de plimbare în Poarta Carpaților. Acum aceste trasee au devenit cât se poate de „normale” pentru mulți vizitatori. Din păcate, nu avem capacitatea de a monitoriza explicit cifra de „plimbăreți” din lungul acestor poteci ale localnicilor care le-au deschis pentru vizitatorii destinației. Dar guvernele mai sus menționate nu au sprijinit doar această acțiune a noastră, ele ne-au ajutat să creăm o bază de date georeferențială (GIS) a zonei, să documentăm pe partea etnografică și să inventariem arhitectura tradițională in ca existenta, am reușit cu ajutorul lor să organizăm evenimente culturale în comunitate și să punem în valoare obiceiurile și produsele locale și să încercăm să creăm din ele un produs ecoturistic de sine stătător.
Care sunt activitățile culturale pe care le faceți? Pe care le mai faceți, de fapt, de vreme ce pandemia și noile reguli de siguranță trebuie să vă fi afectat și vouă munca și interacțiunea cu ceilalți.
Cu ajutorul guvernului României, prin fondurile culturale, am reușit acum câțiva ani să repunem pe harta de vizitare a destinației Poarta Carpaților costumele populare și meșteșugarii din spatele lor. Istoria costumelor, colecționarii și cercetătorii au fost aduși de noi la aceeași masă în cadrul proiectului cu scopul de a crea o carte bazată pe această temă. Cu sprijinul unor fotografi de excepție și cu suportul etnografului Dr. Ioan Prahovean am reușit să încheiem acest proiect cu editarea unei minunate cărți, „Comorile lăzilor de zestre din Poarta Carpaților”.
În acest moment, sau mai bine spus odată cu începerea pandemiei, ne-am reorientat și noi și am trecut mai mult la gestionarea și adăugarea bazei noastre de date georeferențiate și la extinderea ei la nivelul întregului județ Brașov. Noi nu ducem vreodată lipsă de activitate.
Care e moștenirea culturală protejată și cum de se încadrează aici susținerea pe care o primește proiectul de la un grant elvețian?
Trebuie să spunem cât se poate de serios și fără menajamente că moștenirea culturală (aici noi ne referim de la obiceiuri, produse locale, viața tradițională, peisaj tradițional cu fânețe, silvicultura tradițională etc.) în destinația Poarta Carpaților este pe cale de dispariție. Exact aici este și obiectul nostru principal de activitate: repertorierea a ceea ce mai există din această moștenire culturală și încercarea de a o pune în valoare prin susținerea de servicii ecoturistice.
Nu numai granturile elvețiene, oricine și orice instituție dornică să ne susțină în demersul nostru sunt binevenite să stea cu noi la masă și să gândim pași în vederea îndreptării acestui proces de dispariție a culturii montane. Problema nu este vizibilă doar în arealul destinației Poarta Carpaților, ci la nivel de întreg lanț al Munților Carpați. Avem mult de lucru și nevoie de sprijin din fiecare direcție în vederea colaborării.
Rugat să enumere zece cuvinte-cheie care ar putea descrie cel mai precis Poarta Carpaților, Mihai Orleanu nu ezită să ne spună totul realist, așa cum e: peisaje agro-pastorale pe cale de dispariție, pe de o parte, dar și canalizare și apă potabilă inexistente; peste 10.000 de paturi de cazare, turism la negru care nu contribuie la închiderea circuitelor microeconomice locale, precum și diversitate peisagistică unică în țară și poate în UE, biodiversitate excepțională a fânețelor și pășunilor, geodiversitate și tectonică producătoare de relief unic în România și meșteșuguri dispărute, deopotrivă cu aglomerarea nedorită din weekend-urile cu vizitatori. Toate acestea însă formează ceea ce tot mai mulți împătimiți ai muntelui ar recunoaște și cu ochii închiși drept Poarta Carpaților, locul unde vechiul și noul, natura și tehnologia încă se străduiesc să descopere o cale de conviețuire care să protejeze și să reducă – dacă nu chiar să elimine – pierderile.
Dacă vrei să iei rucsacul în spate și să pornești spre Poarta Carpaților, nu uita să-ți alegi întâi un traseu. Natura te va răsplăti pe măsură!
Fotografii realizate de Kinga Mihaly.
