Muzeul de Pânze și Povești, locul de unde a plecat suveica mamei Ruța în jurul lumii

Muzeul de Pânze și Povești își merită pe deplin numele. Alina Zară și sora ei, Ioana, sunt inițiatoarele acestui loc unde povestea se naște din straiele de tradiție ale zonei și se împletește cu ele. Amenajat în prima casă din sat făcută cu dolari munciți din greu în America, în perioada marii migrații de la începutul secolului, Muzeul de Pânze și Povești de la Mândra reprezintă un dublu simbol istoric: unul personal, al familiei Zară, și unul local, al Țării Făgărașului.

Prima casă din sat făcută cu dolari americani

Plecarea în afara granițelor pentru a căuta un trai mai bun nu e ceva caracteristic doar zilelor noastre, așa cum am putea fi tentați să credem. La începutul anilor 1900, mândrenii ieșeau din țară, se îmbarcau pe vapoarele care plecau spre America și călătoreau pe ocean cu speranța întoarcerii cu destui bani pentru a-și îmbunătăți viața. 

Un unchi al surorilor Zară a fost și el plecat, s-a întors după ce a strâns mia de dolari necesară, și-a luat o nevastă care avea deja o bucată de pământ în sat, iar pe ea și-au clădit căsuța de la numărul 137. Cei doi nu au avut copii, deci casa a rămas bunicii fetelor, mama Ruță – cunoscută în localitate drept „muierea cu blidișelul” pentru că de trei ori pe zi pleca de la ea de acasă și se ducea cu farfuria cu mâncare la cuplul din casa ce avea să devină, peste mulți ani, muzeu a cărui poveste începe chiar cu cea a călătoriei unchiului spre Ellis Island, cel mai important punct de triere pentru cei aproximativ 12 milioane de imigranți care au intrat în Statele Unite ale Americii de-a lungul timpului. 

Clădirea actuală a muzeului este alcătuită din casa veche, adică două camere, de care s-a mai lipit o încăpere ulterior. Toată tâmplăria a fost refăcută, aflăm de la Alina Zară, cea care ne este ghid prin această poveste care le unește sub umbrela sa pe toate celelalte: „Noi am făcut restaurarea aceasta funcțională și în ideea că facem foarte multe activități cu copiii și trebuia să fie conformă și zugrăveala, trebuia să folosim anumite soluții care să nu afecteze respirația vizitatorilor.” Pe ici-colo, pe pereții exteriori și interiori, se vede coloritul vesel al zugrăvelii inițiale, păstrat așa cum era când mama Ruța trecea pragul casei. 

„Când s-a măritat bunica, părinții au vândut o vacă și un vițel ca să cumpere un pumn de mărgele de sticlă”

La intrare dai de zona patului cu zestrea și redescoperi acoperământul pentru cap specific femeilor zonei — un împrumut de la mongoli, se pare —, și vezi alcătuirea hainelor de iarnă pentru vârstnici, cu pieptarele pentru care era renumită Mândra. În cea de a doua încăpere, care se deschide la stânga, e zona cu războiul de țesut și tot aici se află colecția de ii, toate cu povești aparte. „Când s-a măritat bunica noastră, părinții lor au vândut o vacă și un vițel ca să-și cumpere un pumn de mărgele de sticlă pentru a-i face ia. Pe atunci nu aveau materiale, iar cine avea rude pe la București mai primea una-două perechi de dresuri de mătase și scoteau fir cu fir mătasea din dres și își făceau ii de mirese”, spune Alina. Multe dintre iile de aici sunt ale mamei Ruța, iar restul au fost adunate de surorile Zară de prin sat. Una dintre marile lupte duse de surorile Zară și de preotul de aici cu localnicii a fost aceea de a-i convinge să nu-și mai îngroape morții în hainele tradiționale, rămase tot mai puține de la o generație la alta.

Majoritatea obiectelor din muzeu provin chiar din fosta gospodărie – războiul de țesut, fusul și celelalte accesorii pentru lână. Și așa s-a născut și proiectul Suveica Mamei Ruța în jurul lumii – bunica Ruța și-a dorit ca suveica ei să vadă lumea mare, cum ea nu a putut, iar acum călăuzele duc suveica ei peste tot: a ajuns la Amsterdam și Bruxelles, Argentina, Chile, în Istanbul și la Palermo ori Londra, la Veneția și Valencia, Siria, Iordania, Liban, New York, în săli de spectacole și pe motocicletă, la mănăstire și la concert. Tot această inițiativă a inspirat colecția de bijuterii a Ioanei Palicica, numită „Port și transport”, printre altele, și proiectul Casianei Tudor: #pernadeacasă.

Alina și Ioana Zară se ocupă atât de Muzeul de Pânze și Povești, cât și de Mândra Chic, o afacere comună care a reușit readucerea tradiționalului în prim-plan prin îmbinarea acestuia cu aspectul modern. Au gândit Mândra Chic pentru că nimeni nu pare să mai înțeleagă limbajul înscris în hainele tradiționale, pe care florile și vița de vie aveau o anumită semnificație și simbolurile geometrice ori coarnele de plug la fel, așa că pentru o mândră care vrea să spună acum că „Sunt muiere aprigă” o face îmbrăcând un tricou care „traduce” simbolurile în cuvinte, făcându-l totodată mai accesibil. În acest fel, ele se asigură de continuitatea poveștii straielor Țării Făgărașului: în muzeu desfășoară pânze cusute cu trudă și le prezintă prin poveștile lor autentice, iar în atelierul unde se fac articolele vestimentare fac în așa fel încât vechiul să poată fi reinterpretat, deci încă înțeles, și adaptat nevoilor actuale pentru a nu se pierde.

Fotografii realizate de Raluca Lazăr. Răsfoiește în tihnă și galeria de mai jos.

---