Desfă o sticlă de IPA sau French Amber Ale de la Mustață de Bere, așează-te confortabil la umbră în hamacul de la Trail Adventures și pregătește-te să-l cunoști pe Rareș Petre, omul care pare că s-a născut să fie antreprenor. Și asta nu pentru că ar fi avut parte numai de reușite, ci pentru că are acea atitudine de entuziasm și angajament care îi permite antreprenorului să o ia de la capăt de oricâte ori este nevoie. Pentru cei mai mulți, Rareș Petre este sinonim cu marca de bere artizanală pe care o produce alături de doi parteneri, Marius Chelărescu și Maria Elena Montero Gonzalez, Mustața de Bere, iar mai nou este asociat și cu un alt concept de accesorii pentru timp liber, hamacele Trail Adventures, o altă idee care dă roade în mod surprinzător. Nu există, așa cum am crezut inițial, o legătură conceptuală sau de business între bere și hamac – veriga dintre ele este doar antreprenorul Rareș.
Ca să povestim relaxat despre bere și hamace, mergem la microberăria unde se produce Mustața. Prima revelație vine în contrast cu imaginea preconcepută pe care o aveam în minte, probabil sădită acolo de filmele despre succesul american, acum evident nerealistă: mă așteptam să găsesc echipa legănându-se în hamace ca-n vacanță, fiecare cu câte o sticlă în mână. Însă nu-i deloc așa, pentru că fiecare are un rol foarte bine definit, munca nu este automatizată, etichetarea și îmbutelierea se fac manual, iar berea parcurge un circuit precis, care depinde de prezența și atenția oamenilor și de felul în care aceștia au grijă de ingrediente, cantități, temperatură și depozitare.
La fel este și în cazul hamacelor: Petre a observat o nevoie pe piața de la noi, dorind să-și comande un hamac din altă țară și izbindu-se de prețul extrem de mare al costurilor de produs și transport, după care a găsit în Brașov câteva doamne croitorese care, cu materialele potrivite și îndemânarea pe care tot mai rar au prilejul să o pună-n slujba clientului, au început să transforme Trail Adventures într-o marcă. Și acesta este unul dintre principiile foarte importante: cât mai mult din ceea ce constituie materie primă trebuie să fie produs local.
Cu șorțul ca de ceremonie făcut de Sebastian Roncea, Rareș Petre ne face un tur al microberăriei, apoi ne povestește despre începuturile și dezvoltarea sa. Atât ca individ, cât și ca om de afaceri care s-au făcut rapid remarcate în întreaga țară. Berea e apreciată la terase și comandată de la magazinele de specialitate, iar hamacele rezistente – care sunt și foarte ușor de transportat – se plimbă peste tot prin lume.
Ai lucrat și-n România, și-n afara ei. Cu toate acestea, pentru a-ți dezvolta propriile afaceri te-ai întors aici. Pe unde ai fost și ce ai lucrat?
Când am plecat în Statele Unite eram în anul al V-lea de facultate. Abia acolo am văzut, pentru prima oară, cum cineva care învață și muncește corect poate să aibă și succes. Aici, în România, aceea era perioada cu borfași și tunuri. Am stat doi ani în SUA, am revenit și am terminat facultatea, după care am plecat în Irlanda, unde am stat șapte ani. Și-acolo la fel: foarte multă lume reușea prin forțe proprii, prin educație, ambiție și perseverență. Și era un motiv de mândrie să avansezi prin ceva bun făcut, să nu te remarci în sens negativ. Atât pe mine, cât și pe fratele meu, mama ne-a îndemnat să ne vedem de școală; nu ne-a impus, dar ne-a recomandat și liceul, și facultatea. Și sigur că atunci au fost perioade grele, cred că am avut trei perechi de blugi pe toată durata liceului, însă tot de acolo am deprins lecția necesară: că munca te poate ajuta, te poate stimula și chiar îți poate face viața mai ușoară, în cele din urmă. Dar am lucrat și-n liceu, pe timpul verii: pe șantier, am construit casa unui prieten; din facultate am început să fac taximetrie, recepție de hotel în Poiana Brașov. În State am fost șofer de camion, am filetat pește, am fost grădinar, ospătar, barman. În Dublin am vrut să caut un loc de muncă în domeniul în care absolvisem, inginerie, însă criza economică m-a determinat să accept job de ospătar, apoi barman, manager de restaurant.
Și-ai revenit în România, unde ai început afaceri care ba au mers, ba nu. De ce aici, după atâția ani petrecuți în străinătate?
Când am plecat în State, mama avea de achitat un credit la centrală. Cu timpul, creditul respectiv s-a plătit, iar în jur nu aveam exemple pe care să vreau neapărat să le urmez. În schimb, ele existau în România, oameni care rămăseseră și erau bine. La fel în Irlanda, n-am mers niciodată cu un sentiment neplăcut la muncă, peste tot m-am simțit de parcă aș fi lucrat cu prieteni. Dar după o vreme am început să mă gândesc la România, să-mi spun că se poate și aici. Și-acum sunt și mai în măsură să spun că da, se poate și în România. Cu muncă multă, cu piedici mari, cu greutate în a obține hârtiile și autorizațiile necesare. Dar se poate.
Mustața de Bere are deja o poveste a ei, este cunoscută. Renovarea halei în care s-a mutat microberăria în timpul pandemiei a costat 43.000 de euro, ne spuneai. Pe lângă investiția inițială și cu toate costurile lunare luate în calcul, este acesta un drum pe care să apuci fără regrete? Cu alte cuvinte, merită?
N-a fost ieftin, într-adevăr, dar asta înseamnă să ai încredere într-o afacere și să ai un pic de viziune. Cu acești bani ce puteam să fac? Să iau o garsonieră sau să plec într-o călătorie, pentru că îmi place foarte mult să călătoresc, dar nu am considerat că ar fi momentul. E bine aici deocamdată, mai ales că mă aflu într-o perioadă foarte frumoasă a vieții, sunt niște ani în care pot munci, am idei și vreau să profit de ele și de energia pe care o am.
Și hamacele cum au apărut în povestea vieții lui Rareș Petre?
Am fost la un moment dat în Indonezia, am stat o lună de zile acolo și din Bali mi-am cumpărat un hamac. După câțiva ani am vrut să mai cumpăr unul, să-l comand de acolo, dar mă costa peste o sută de dolari. Și-atunci m-am întrebat dacă n-aș putea să fac eu același lucru. Mama unui bun prieten e croitoreasă, am întrebat-o de unde pot face rost de produsele de mercerie necesare. Concret, în urmă cu vreo patru ani și jumătate am început să mă gândesc la ele, la cum să le fac să fie ușor de transportat într-un rucsăcel pe afară, iar acum au patru ani de când sunt pe piață. Timp de șase luni am testat materialele și sforile, pe urmă le-am scos la vânzare online și-n magazinele de specialitate. Și așa s-au vândut 1000 de bucăți în primul an, rezultat la care nu mă așteptam.
Deci există și un plan pe termen lung, unul de viitor?
Sigur că da, eu tot spun că vreau să mă pensionez la 50 de ani. Și nu cu pensia de la stat, ci prin forțe proprii. Nu știu dacă va fi asigurată din afacerea cu berea sau din altele, dar acela este țelul. Dar nu mă supăr nici dacă va mai trebui să lucrez și după ce împlinesc 50 de ani. Am aplicat pentru niște fonduri pentru transfer de tehnologie, cu care vrem să mai luăm niște fermentatoare pe gaz. Cele pe care le avem momentan folosesc curent electric pentru a funcționa, iar asta înseamnă o cheltuială mult mai mare. E vorba de 200.000 de euro, cu contribuția noastră de 10%. E mană cerească să-ți dea cineva 180.000 euro, iar tu să pui doar 20.000. În plus, vreau să dezvoltăm o rețea de distribuție cât mai mare și să aducem pe piața brașoveană niște produse de la lume asemănătoare nouă – așa cum microberăria e deschisă pentru produse bune și un comerț corect, cu un raport bun calitate-preț, la fel vreau să aducem, prin firma de distribuție, niște produse cu potențial mare. Mai sper și să depersonalizez microberăria, să nu mai fie asociată doar cu figura și prezența mea. Cred că Mustața de Bere și-a câștigat deja destui prieteni doar ai ei, care nu mai au legătură cu mine, cu Rareș Petre, ci doar cu produsul și calitatea lui.
Deși perioada de pandemie, la debutul ei din 2020, i-a pus afacerile pe pauză, Rareș Petre și-a dovedit încă o dată atitudinea proactivă: a profitat de ocazie pentru a amenaja noua fabrică și a făcut planuri pentru extinderile viitoare. A renovat, și-a obținut autorizațiile necesare noului spațiu – cu mai mare ușurință de această dată, având experiențele birocratice anterioare, iar după mai 2020 a fost gata din nou să „tureze motoarele” microberăriei Mustața de Bere și pe cele ale croitoreselor care îl ajută cu produsele de la Brașov Trail Adventures.
Fotografii realizate de Raluca Lazăr.
