Pentru unele generații, Melania Medeleanu este omul pe care încă îl asociază cu imaginea jurnalistei de pe micul ecran. Pentru altele e mai reală și de-nțeles viața ei ca om de bine: este cea care a fondat Asociația Magic, locul care a făcut minuni pentru copiii cu afecțiuni oncologice, iar de la plecarea de-acolo a trecut un an, timp în care Asociația Zi de Bine a devenit noul proiect de suflet al Melaniei. A luat-o, așadar, din nou de la capăt, punând pe picioare o organizație care vrea și poate – o demonstrează deja – să schimbe vieți în bine și să facă din lumea noastră una mai bună și mai prietenoasă cu semenii noștri.
După ce te-am asociat numai cu televiziunea și mi-a fost greu, la început, să te văd ca pe unul dintre oamenii-cheie ai MagiCamp, acum recunosc că mi-e aproape imposibil să-mi spun că Magic nu mai înseamnă neapărat Melania Medeleanu, nu ca rol activ, ci faptul că Melania aduce un plus de normalitate acolo unde el lipsește, prin Asociația Zi de Bine. Cum de s-a întâmplat această tranziție de la MagiCamp la Zi de Bine?
Atunci când un proiect e deja pus pe picioare și funcționează foarte bine, iar tu, coordonatorul proiectului, te duci la birou și își dai seama că nu ai nimic de făcut pentru că toată lumea face deja ceva-ul pe care l-ai fi făcut tu, atunci te gândești foarte serios dacă vrei să rămâi acest copac la umbra căruia nu mai crește nimic. Mi-am dat seama că eu nu vreau să fac asta. Pentru că, pe de o parte, totul era stabil acolo. Pe de altă parte, noi am început acest proiect în 2014, și-atunci eram doi oameni. Apoi trei, apoi patru, dar acum sunt peste 25 de membri în echipă. Lucrurile pe care puneam mâna la început erau făcute acum de alții. Oricâte proiecte noi nășteam, tot timpul era cineva care le punea în practică. Pentru mine, faptul că deja nu mai aveam un alt rol decât în fundraising și în comunicare – adică țineam speech-uri și strângeam bani – mi s-a părut util, sigur că e util pentru un ONG, dar am simțit că pot face și mai mult știind că eu pot să pun proiecte pe picioare.
Ți-au lipsit lupta, eforturile de început, cele de-a pune cărămidă cu cărămidă…
Am simțit că-mi lipsește partea aceasta foarte concretă, cea de implicare într-un proiect. Așa că mi s-a părut că e cea mai bună idee să las pe picioarele lui Magic și să construiesc, împreună cu Luciana Zaharia, Asociația Zi de Bine. Aveam multe idei care nu erau în linia oncologiei pediatrice, dar visam la ele, astfel că mi-am spus: bun, e momentul să las această corabie să-și vadă de drumul ei și, dacă e nevoie de mine, să știe foștii colegi de unde să mă ia. Apoi să pornesc pe un alt drum, mai ales că îmi plac foarte mult începuturile și am din nou aceeași energie și același entuziasm pe care le-am avut acum șase ani, când am început Magic.
Știu că sar niște etape acum și e prea devreme să știi, dar trebuie să întreb: viitorul ar putea însemna și alte noi proiecte, în acest caz?
Nu exclud deloc această variantă. Doar că spre deosebire de Magic, care are o traiectorie foarte clară, adică se ocupă de copii cu afecțiuni grave, la Zi de Bine avem în fiecare lună o altă cauză pe care o implementăm în parteneriat cu un ONG care lucrează la firul ierbii. Deci nu am nicio șansă să mă plictisesc sau să spun că știu prea multe despre un subiect. În fiecare lună există ceva nou de învățat pentru mine și ceva pentru care devin eu o piesă din mecanismul care pune totul în mișcare și e absolut fascinant. Pe de altă parte, sunt luni în care îmi pare rău că mă despart de o cauză, cum a fost cazul lunii ianuarie, când am avut un proiect pentru adolescenții care se confruntă cu anxietatea și cu depresia, deprehub. Atât de mult m-am atașat de această cauză, încât mi-a fost greu să-mi mut mintea la următoarea lună. Într-un fel e frustrant când se încheie luna, însă altfel e vorba de angajamentul luat pentru a face altceva de la o lună la alta. Și, de fapt, asta este frumusețea: că pui un proiect pe picioare și el merge mai departe fără tine. E fantastic să fii bucățica din începutul cuiva.
Am remarcat, pe de altă parte, că până și oamenii din organizații și fundații ajung la punctul acela în care întâmpină o idee cu „nu se poate”, intimidați de birocrație, de necesitatea de a găsi mereu fonduri.
Eu am abandonat ideea că suntem prea mici pentru a face ceva în momentul în care am descoperit cât de multe lucruri putem face, indiferent de cât de mici am fi. Important nu e cât de mici suntem, ci cu câți oameni ne unim. În secunda în care am înțeles asta, nu m-am mai simțit niciodată mică. Noi pornim mereu la drum cu întrebarea „Cum se poate?”, nu cu „dacă”. Sigur se poate. Întrebarea este: reușim în timp util și cu resursele pe care le avem la dispoziție să punem lucrurile pe picioare?
Deci cheia unui ONG rămâne tot omul? Și dedicarea de care dă el dovadă.
Două lucruri mi se par esențiale: unul este să știi pe cine servești, să ai în minte pe oamenii pentru care construiești proiectul și să te gândești ce le-ar putea fi lor de folos, iar al doilea e să te uiți la resursele pe care le ai pentru a pune pe picioare proiectul respectiv. Iar într-un ONG există câteva direcții esențiale: echipa de implementare a proiectului, cea care vine cu know-how-ul (cum se face, cum se implementează?), există echipa de comunicare (dacă nu vorbești suficient, e foarte greu să găsești susținători, iar fără ei nu poți implementa) și un departament de fundraising (care să găsească resursele financiare). Fără unul dintre acești trei piloni e foarte greu să construiești ceva sustenabil. Poate că o să-ți iasă punctual, însă pe termen lung, dacă același om e și fundraiser, și comunicator, și implementator de proiecte, acel om va obosi și asta va afecta totul.
Referindu-ne la un interval generos de timp și având în vedere experiența ultimilor ani, să începi Magic versus Zi de Bine a fost diferit? S-au mai schimbat lucrurile în ce privește începutul unui astfel de demers, cum percep oamenii intenția ta și de ce ajutor ai parte?
Experiența pe care am căpătat-o în Magic mi-a fost de mare folos pentru că am învățat extrem de multe lucruri construind acolo. Și tot ce am învățat folosesc acum din plin. Inițierea unui proiect mi se pare mai ușoară decât cu câțiva ani în urmă și spun asta pentru că în jurul meu văd din ce în ce mai mulți oameni care își spun: vreau să fac voluntariat, vreau să mă implic, vreau ca viața mea să fie mai mult decât casă și serviciu. Cultura aceasta a voluntariatului, mi se pare mie, s-a dezvoltat semnificativ față de acum zece ani, de pildă. Sunt oameni mult mai conștienți de posibilitatea redirecționării a 3.5% a impozitului pe venit, iar aceasta este o resursă importantă pentru ONG-uri, sunt mult mai mulți oameni care înțeleg că timpul pe care ei îl dedică poate să fie de folos unui proiect. Acum zece ani trăgeai de fiecare om în parte să ți se alăture, acum trebuie doar să-i povestești ce faci și să fie suficient de clar și oamenii vin. Dacă au încredere în tine și le place proiectul, oamenii vin.
Crezi că experiența de muncă dinainte, din jurnalism, ți-a fost de folos în a comunica sau a promova activitatea ulterioară?
N-aș spune în niciun caz că a fost un dezavantaj. Cred că a contat notorietatea obținută în anii de jurnalism, dar notorietatea în sine nu înseamnă nimic fără credibilitate. Degeaba ești foarte cunoscut dacă oamenii nu te cred. Așadar, consider că e mai mult despre a ține sau nu promisiunile pe care le faci.
Ideea de Zi de Bine implică donarea zilei de naștere. Asta înseamnă că te adresezi donatorilor la nivel individual. Nu este mai greu să convingi pe fiecare în parte să facă asta decât să te duci la o companie și să ceri sprijin?
E la fel de greu sau la fel de ușor. Pentru fiecare dintre aceste două direcții trebuie să muncești. Adică să duci o muncă de convingere. Anul trecut, când am lansat Zi de Bine cu Luciana, exact la asta ne-am gândit, la foarte mulți oameni care spun adesea: vreau să mă implic, dar nu știu de unde să încep. Ne-am gândit: când suntem noi generoși? De ziua noastră, atunci când facem cinste. Cum ar fi să faci cinste cu o faptă bună? Și-n loc să le spui prietenilor „Vreau cadou!”, să le spui: „Știu exact ce cadou vreau. Banii pe care i-ai strâns pentru o sticlă de vin pune-i în contul meu de fundraiser și ajută-mă ca de ziua mea să rămână ceva în urmă, să simt că am făcut ceva special de ziua mea.”
Cum a fost primit demersul?
Anul trecut am convins câteva sute de oameni să-și doneze ziua. A fost muncă multă, am scris zilnic multor oameni. Sigur că la început sunt sceptici, durează până explici conceptul, dar acum sunt mulți care vin ei spre noi, nu mai mergem noi spre ei. Dar sigur că te întâlnești deseori cu refuzuri sau cu lipsa unui răspuns, însă nu iau nimic personal. Dacă nu simți că rezonezi cu ce-ți propun, e în regulă să nu faci asta. Dar pentru că întrebai de companii, trebuie să spun că e diferit. Spre ele te duci cu un buget la care muncești, sunt două abordări diferite, dar amândouă presupun foarte multă muncă. Și entuziasm. Dacă te duci fără entuziasm, indiferent în ce direcție, nu reușești. Entuziasmul e un element necesar, dar nu suficient pentru un proiect. Mai ai nevoie de echipă – fie ea de oameni angajați sau de voluntari.
După luna în care sunt în centrul atenției, când sunt sprijinite și promovate, ce se întâmplă cu proiectele? Se păstrează o legătură între voi, le urmăriți dezvoltarea?
Sigur că da. În majoritatea cauzelor pe care le susținem căutăm un ONG care lucrează deja în domeniul respectiv. Eu am experiența din televiziune și cea de la ONG-ul pe pediatrie oncologică, Luciana a fost multă vreme manager la o companie mare, dar nu putem pretinde că ne pricepem la toate. Nu o să știm niciodată atât cât știu oamenii care lucrează în domeniul respectiv, așa că de fiecare dată când avem o idee, căutăm acel ONG care lucrează deja, îi împărtășim ideea noastră și, dacă i se pare bună, foarte bine. Dacă nu, vedem cum o pot îmbunătăți ei. Frumusețea tocmai aceasta este, că la final nu le abandonăm, ci le lăsăm pe mâna unor oameni care aveau pur și simplu nevoie de un imbold ca să implementeze un astfel de proiect. Ei duc mai departe proiectele și chiar și-acum primim fotografii de la grădina terapeutică de la Bălăceanca, de exemplu, pe care am terminat-o în luna iulie a anului trecut, în 2020. Și încă mai primim poze cu pacienții care se duc în seră, cu murăturile puse de ei, cu ce fac cu roadele culese din grădina asta. Primim fotografii de la EduBuzz, autobuzul scos din circulație și transformat în afterschool social. E plăcut când te uiți în urmă și vezi că lucrurile au mers mai departe, că le-ai lăsat pe mâini bune.
Așadar, voi aveți ideea și căutați pe cei cu nevoia care se pliază pe intenția Asociației Zi de Bine.
Și da, și nu. Uneori ideile sunt ale noastre, alteori ne spunem doar că uite, ne-am dori să facem ceva într-un domeniu anume, dar fără să avem ideea propriu-zisă. Căutăm ONG-urile și le spunem: „Am vrea să vă sprijinim. De ce ați avea nevoie, aveți un proiect?” Așa a fost cu EduBuzz, proiectul lui Adrian Secal și al Nataliei Ginghină. Ei sunt doi profesori care au căutat bani, au postat pe Facebook despre faptul că își doreau fonduri pentru a cumpăra autobuzul. Le-am văzut anunțul și am vrut să ne implicăm. Evident, la un moment dat ne vor seca ideile, dar ne dorim ca ONG-urile să vină spre noi cu propriile proiecte, iar noi să facem ce știm mai bine.
Asta seamănă deja a consultanță pentru organizațiile non-guvernamentale, nu-i așa? Cineva cu experiență care îi ajută pe ceilalți.
Noi vrem să le arătăm că se poate. Frumusețea stă inclusiv în faptul că se nasc ONG-uri cu această ocazie. De pildă, luna asta (februarie 2021, n.r.) facem camere de audiere ale minorilor în trei tribunale și pentru asta Mihaela Chiper, o fostă colegă de televiziune și bună prietenă, mi-a povestit despre nevoia acestor camere de audiere și i-am spus: „Fă-le, te văd luptătoare, de ce să nu le faci tu?”. Ea mi-a răspuns că nu știe cum se fac, nu știe cum să pornească totul. „Hai să facem un ONG”, am propus. Și s-a născut un ONG: Asociația Victimelor Infracțiunilor Sexuale. Acum, Mihaela este excepțională în felul în care coordonează acest proiect. Ce am făcut a fost să-i dăm pe mână toată încrederea noastră, finanțe și un pic de management de proiect, o direcție, iar acum ea e cea care se ocupă de proiect. Și e atât de încântată, atât de fericită! Planul ei de-acum, după finalul lui februarie, când misiunea noastră se încheie, este să facă aceste camere în toată țara. Va duce proiectul mai departe.
Cel puțin pe alocuri, ceea ce faceți nu se intersectează cu acel ferm „nu se poate” din partea administrativă și birocratică?
Avem deja un astfel de proiect în care colaborăm cu statul și, pentru că se întâmplă așa, durează foarte mult. În principiu, noi am implementat toate cauzele de până acum într-o lună, așa cum am promis. Acolo unde am avut parte și de intervenția statului… durează mult. Sunt cauze pe care acum le-am amânat pentru că ne e clar că nu vom reuși să le implementăm în timp util. Așa că preferăm să le amânăm pentru toamnă, până se rezolvă toată partea birocratică, și-abia apoi le dăm drumul.
Și toate aceste întâmplări nu sunt unele care să te îndrepte, la un moment dat, spre o funcție publică? Nu te fac să-ți spui că vrei să candidezi pentru a schimba ceva și „de partea cealaltă”?
Nu, pentru mine nu. Eu cred că în funcțiile publice ai nevoie de buni profesioniști, de buni manageri, de oameni care să știe care să-și facă echipe. Eu nu cred că mă potrivesc. Să ocup un loc acolo doar ca să demonstrez eu cine știe ce ar fi doar o chestiune de orgoliu. Și nu am orgoliul atât de mare. Mi se pare că pot să fac mai multe din zona organizațiilor non-guvernamentale și-n felul acesta să las locul liber pentru cineva care se pricepe. E o problemă felul în care sunt ocupate acum aceste locuri, dar cred că e nevoie de oameni mai pricepuți decât mine, totuși.
Asociația Zi de Bine are deja în lucru cauzele până aproape de finalul anului 2021. Acum echipa lucrează în paralel pentru cauzele următoarelor patru luni și se află în contact cu cei care urmează a fi sprijiniți. Celelalte, până în noiembrie, sunt în diverse stadii ale discuțiilor. Melania descoperă proiectele, îi pune pe oameni în legătură cu Luciana, iar ea se ocupă propriu-zis de managementul proiectului.
Dacă lucrezi într-o organizație non-guvernamentală care se străduiește să ducă la bun sfârșit un proiect, dacă ai idei și ți-e greu să le comunici, să le finanțezi și să le pui în practică, e posibil să-ți prindă bine să te uiți pe site-ul celor de la Zi de Bine. Sunt șanse mari să găsești în cei de-acolo sprijinul de care ai nevoie pentru a te transforma tu, la rândul tău, în sprijinul pe care-l caută comunitatea pe care o deservești. Alături de Luciana Zaharia, co-fondatoare a asociației, Melania Medeleanu are energia și entuziasmul de care este nevoie pentru a propulsa ideile bune și-a le transforma în proiecte concrete de bine.
Fotografii realizate de Raluca Lazăr.
