Fotografia a apărut în viața lui Dan Dinu prin ‘97-’98, când era un puști care urca pe munte, unde i-a plăcut întotdeauna să meargă – crede că aceasta a fost pasiunea inițială, chiar dinainte de fotografie. Dar simțea nevoia să aducă și acasă din ce vedea. A avut un prim aparat de fotografiat foarte simplu și banal; cu el a început să fotografieze prietenii și locurile prin care mergea. Este interesant că, uitându-se prin albumele vechi, vede cum ușor-ușor au dispărut oamenii: a început să pozeze oameni în peisaj, după care doar peisajul, iar într-un final a ajuns la animale și natură.
Profesionist, Dan Dinu fotografiază din 2007, când a făcut și primele cursuri. Și mai de curând a mers pe fotografie de conservare, a lucrat pentru ONG-uri de mediu, a încercat să dea un sens fotografiei – ca imaginile să nu fie doar niște instantanee pentru sine și-atât, ci să schimbe ceva cu ele. A vrut să dea ceva înapoi pentru că spune că artiștii fotografi sunt foarte egoiști, ei mereu iau. Printre altele, proiectul România Sălbatică este modul lui Dan Dinu de-a da ceva înapoi.
Care a fost punctul în care ți-ai dat seama că fotografia e direcția în care vrei să mergi, că ai depășit zona de hobby? A existat un punct-cheie când ai decis „să te iei în serios”?
Am avut foarte puține joburi clasice, altele decât proiectele de tip freelance. Am lucrat într-un magazin cu echipamente de munte, iar înainte de asta într-un birou. Și nu m-am regăsit acolo, mi-am dat seama că pentru copilul din mine, care a stat pe dealuri și-a alergat de colo-colo, să stea într-un birou nu e ce trebuie. Am intrat într-un ONG, am început să merg și mai mult pe munte, să învăț și așa mi-am dat seama că locul meu nu e la un birou. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi dau demisia de acolo și să încerc să fac ceva pe cont propriu. Fotografia nu era atunci în plan. Partea de cont propriu se referea mai degrabă la proiecte de mediu pe care le scriam. Astfel că am trecut de la voluntariat pentru mediu la a scrie proiecte și la a face proiecte de mediu mult mai serioase, în care am folosit și fotografia.
Deci a apărut ceva mai târziu în peisajul profesional „asumat”, cum s-ar spune azi.
Exact. Pentru că prin cursul din 2007 am început să lucrez ca fotograf, iar proiectele despre care îți spuneam au avut loc cu vreo doi ani înainte. Cursurile le țin și-n ziua de astăzi, mi se pare interesant și fain să reușești să sădești în oameni o pasiune.
Și la cursuri cine vine, se adresează doar profesioniștilor?
Este vorba atât de oameni care au mai ținut un aparat în mână și au idee ce fac, cât și de persoane care nici măcar nu au aparat foto, dar caută o pasiune pentru care, sigur, există o anumită afinitate. Mai vin chiar și profesioniști care au nevoie să învețe unele lucruri pe care poate nu le știu – asta la partea de curs. La turele foto nu există nici un fel de impediment, de multe ori au venit oameni care știu să fotografieze foarte bine și care au nevoie doar de prieteni cu care să iasă. S-a format o gașcă faină, cu care am mers frecvent în anumite zone – din țară și străinătate.
Și-apoi s-a născut România Sălbatică. De unde vine și mai ales unde merge proiectul acesta care capătă amploare parcă de la o zi la alta?
România Sălbatică este, cu siguranță, proiectul care a dat cel mai mult înapoi. Și încă nu a dat tot, nu am ajuns la capăt cu el. Mai demult am lucrat și la o revistă pe care noi am fondat-o și care se numea Photo Travel, acolo povesteam despre natură și călătorie. La un moment dat scriam un articol despre parcurile naturale și naționale din România și mi-am dat seama că nu prea existau, la vremea aceea, fotografii de calitate. Așa s-a înfiripat ideea pentru România Sălbatică, prin 2010, când ne-am întrebat: de ce nu facem noi un proiect pentru asta, ca să avem noi niște imagini frumoase cu care să ilustrăm materialele despre parcuri? Inspirația a venit și de la un proiect mai mare, numit Wild Wonders of Europe, în care mulți fotografi europeni au mers în alte țări decât cele de origine pentru a face fotografii care să arate ce are Europa mai spectaculos din punct de vedere natural. Din păcate, lumea fotografică nu era atunci atât de unită cum este acum. Și-atunci, deși ideea mea a fost să găsim cât mai mulți fotografi și să mergem împreună să facem o chestie de genul ăsta, nu prea s-a putut. Așa că mi-am „arogat” acest proiect, mi-am spus că-l iau în spate și-l duc la capăt cât pot de bine. Am plecat la drum pentru vreo 2-3 ani, mă gândeam eu atunci, dar uite că s-au făcut 10 ani și încă mai lucrăm la proiect. Deși partea fotografică s-a terminat în primii ani, așa cum era planul, pe parcurs ne-a venit și ideea de-a face un film documentar despre natura din România.
Deci n-a fost în plan de la început să se termine totul și cu un film?
A fost ideea de-a face un film despre cum am făcut proiectul, ceva mai mic, dar între timp a apărut Cosmin Dumitrache, colegul meu, care s-a oferit să ne ajute pe partea video. Mie îmi plac foarte mult oamenii care au inițiativă și care vin ei să spună uite, fac asta, hai să ne unim forțele! Împreună am creat acest nucleu și am început să dezvoltăm ideea de film. Mi-a fost în minte de la început ideea unui album de fotografie despre România – zilele acestea se fac ultimele corecturi și va intra la tipar. E atât de interesant că se termină această etapă a proiectului și începem să vedem lucruri din ce în ce mai palpabile.
Și-nainte de filmul documentar sperăm să găsim albumul în librării. Ce reprezintă el?
Un fel de omagiu pe care încerc să-l aduc naturii de la noi. Nu am cele mai bune poze cu toate locurile de la noi, cred că ar fi imposibil să realizezi asta, oricine ai fi – dar ce aduce acest album este diversitatea; e o carte în care sunt prezentate toate parcurile de la noi și nu doar atât, ci și rezervațiile mai mici, precum și foarte multe animale emblematice.
Inevitabil, aș spune eu, trebuie să întreb: ce anume din copilărie te-a făcut să fii cine ești astăzi?
Trebuie să-ți imaginezi că am copilărit cu atlasul zoologic în mână. Cred că acolo s-a născut pasiunea pentru natură, din acele file. Și acum aș vrea să cred că albumul nostru poate să stârnească în câțiva dintre copiii din ziua de azi exact aceeași pasiune care s-a născut în mine acum mulți ani. În plus, una e să speri, alta e chiar să faci ceva, așa că ne-am întrebat cum facem să ajungem la acei copii. Și albumul a fost făcut în sistem de precomandă – cine și-a dorit, l-a comandat dinainte, iar din banii stârnși am făcut albumul. Surpriza a fost că s-a dublat foarte repede numărul de 300 de precomenzi de care aveam nevoie. Având mai mulți bani la dispoziție, am pus mai multe pagini în album și ne-am mai gândit la un lucru: pentru fiecare precomandă pe care o face cineva, noi donăm un album către o școală sau o bibliotecă ori un ONG sau pur și simplu persoane care au la ce să-l folosească cu adevărat. Vrem să ajungă la cât mai mulți oameni interesați și eu sper să-și atingă scopul pe care i l-am gândit inițial.
Filmul documentar când apare și unde-l vedem?
Cel mai probabil este că va apărea la vară, așa este planul. Acum încă lucrăm intens la partea de editare pentru că avem în față o mare provocare: din foarte multe ore de filmat în teren am ajuns la un rough cut de aproximativ două ore și jumătate, iar din acest total trebuie să ajungem la cel mult 1h45min. Filmul a fost gândit în așa fel încât povestea României sălbatice să fie spusă din povești mai mici și legate de diverse animale, de zone, făcând diferite conexiuni. Acestea au fost gândite separat, unele s-au filmat exact așa cum le-am gândit, altele s-au întâmplat să se dezvolte pe parcurs pentru că în filmul documentar nu prea poți să mergi cu un scenariu clar de acasă. Așadar, am construit filmul pas cu pas, iar provocarea cea mai mare de-acum este să ne dăm seama că avem foarte multe povești interesante care pierd din conexiuni dacă sunt scoase din context. Ne-am dat seama și că cele care ne plac nouă, mie și lui Cosmin, nu sunt la fel de reușite pentru cei care vin din afară, deci suntem într-un proces creativ foarte complicat: structurăm, găsim soluții, facem legături. Planul nostru este ca filmul să ajungă în cinema, de asta durata care trebuie să fie destul de exactă. Pe de altă parte, vrem să păstrăm și ideea unui serial din trei episoade, adică vom încerca să prezentăm sub această formă poveștile care nu-și găsesc locul în varianta pentru cinema – și cele trei episoade ar trebui să se adreseze și unui public internațional. Vrem să ducem România Sălbatică nu numai la noi, ci și-n Europa și în toată lumea, dacă se poate. România are, de departe, una dintre cele mai mari biodiversități din Europa, avem încă extrem de multe animale, avem păduri virgine spectaculoase și sănătoase, avem multe locuri naturale care încă sunt păstrate așa cum trebuie, deși mentalitatea noastră ne face să ne uităm doar la ce e mai prăpăstios: că s-au tăiat pădurile, că nu mai există nimic, că s-a mai poluat un râu.
Dar probleme de mediu există la noi.
Da, avem mari probleme de mediu în România, trebuie să recunoaștem. În același timp, încă mai avem zone extrem de fascinante pentru care merită să luptăm. Mie nu-mi place deloc ideea de a crede că „dacă totul s-a tăiat, totul s-a distrus, noi pentru ce ne mai batem capul cu filmul ăsta?” Dar suntem pe o cale greșită: punem mult prea mult preț pe tot felul de știri alarmiste, unele complet false, în loc să ne concentrăm pe ce merită protejat. Din păcate, și unii activiști de mediu și ONG-uri se duc către aceeași zonă. Dar hai să nu ne plângem! Dacă ne plângem înseamnă că nu mai avem pentru ce să luptăm. Hai să vedem ce ne-a rămas și ce facem să păstrăm. N-ai nici o șansă în conservarea naturii fără optimism.
Prin urmare, filmul prezintă doar perspectiva optimistă, luminoasă a naturii de la noi?
Exact pe ideea aceasta merge filmul. Am avut discuții legate de includerea în film a unor părți despre probleme și-am zis că nu. Ne asumăm că unii oameni ar putea să spună că am arătat doar partea frumoasă și că România nu este așa. Dar uite că România pe care o știu eu este exact așa. Diferența este că dacă te uiți la natura țării noastre din fața unui monitor sau o vezi doar la televizor, atunci ai o problemă de reprezentare. Dar dacă ai umbla cu mine cu rucsacul în spate prin toată România și-ai vedea cât de complicat e să ajungi dintr-un loc în altul în sălbăticie, ți-ai da seama că încă avem păduri în care poți să te pierzi. Și nu puține. Avem o imagine foarte trunchiată asupra naturii din România, din păcate. Și cred că ar trebui să combatem cumva aceste lipsuri. Până acum nu am avut un film care să pună în valoare natura de la noi, să o celebreze așa cum nu am văzut-o până acum; de multe ori am văzut bucăți, am fost într-o zonă sau în alta, dar niciodată nu am văzut-o ca pe un ansamblu de zone interesante. Asta vrem să spunem. Părțile proaste sunt și ele acolo, poate că vom face un film și despre asta, dar ar fi păcat să pătăm o astfel de producție cu niște lucruri mai puțin emblematice. Nu cred că partea negativă este emblematică, nici majoritară. Ba din contră.
Așadar, România Sălbatică în mai multe episoade chiar este o idee cu potențial de-a se transforma în realitate?
Pe măsură ce scriam scenariul pentru film și făceam documentarea și pentru album mi-am dat seama cât de multe povești rămân nespuse. Deși merg mult în natură, deși n-am făcut studii de specialitate, m-am documentat foarte mult din pasiune și-am vorbit cu biologi silvici, geografi, geologi, încă mai sunt lucruri care mă uimesc și pe care le aflu acum pentru prima dată. Deja am o listă separată cu lucruri pe care aș vrea să le spun într-un potențial România Sălbatică 2 sau un alt film de acest fel. Poveștile rămase nespuse nu sunt puține și e imposibil ca într-un film de sub două ore să incluzi tot ce poate să spună natura din România.
Există locuri pe care le-ai descoperit cu adevărat abia acum sau te-ai folosit doar de ce cunoșteai bine dinainte?
Deși o mare parte din scenariul filmului a fost gândit pe ceea ce știam din proiectul foto, din turele făcute atunci, e aproape imposibil să nu afli lucruri noi pe parcurs sau să nu faci legături noi. Pe de altă parte, natura este interesantă pentru că poți să mergi într-un loc de cinci ori și să-l vezi în cinci momente diferite, în ipostaze care nu sunt deloc la fel. Schimbi anotimpul, vremea, perioada și de fiecare dată ai surprize. Și tocmai acesta este farmecul naturii: nu te lasă să te plictisești. Și în sens pozitiv, și negativ, desigur. Îmi amintesc câte ture am făcut în Munții Făgăraș pentru a fotografia niște urși în habitatul lor de-acolo, ce ploi am îndurat în Creasta Făgărașului căutând, am mers de două-trei ori, pe ploaie și pe soare, dar până la urmă ne-au ieșit niște secvențe absolut uimitoare, am observat niște comportamente pe care nu le văzusem niciodată în sălbăticie, de exemplu. Am avut ocazia să filmăm destule animale sălbatice la care nici nu ne așteptam în urmă cu ceva timp. Când te uiți la câte un documentar de la BBC, să zicem, și vezi acolo că la final spun că în ultima zi, în ultimul moment s-a întâmplat ceva uimitor, iar tu îți spui că chestia aia e pusă doar ca să dea bine. Dar nu-i așa, ni s-a demonstrat și nouă: în ultimele momente veneau lucrurile cele mai spectaculoase. Exact când ne gândeam că gata, strângem bagajul și plecăm. Și acestea sunt momentele care fac să merite totul, când natura te ia prin surprindere și îți oferă un cadru la care nici nu sperai.
Cu ce rămâne spectatorul la finalul vizionării filmului documentar făcut de voi?
Vreau să fie, în cele din urmă, o invitație la călătorie. România asta sălbatică nu e pentru mine, e pentru toți. Eu am fost norocosul care a avut o idee bună și care a adunat în jur oameni care să ajute la concretizarea proiectului. Dar nu o fac pentru mine. Dincolo de acea împlinire sufletească pe care o ai când se materializează un plan, eu cred că este important să inspiri. La final, lumea ar trebui să ia rucsacul în spate și să pornească la drum. Avem avantajul că România este foarte accesibilă, nu trebuie să faci un efort considerabil pentru a ajunge în natura de la noi. Deși există acele locuri ascunse și zonele în care e greu de ajuns, dar acelea sunt excepții. Noi uităm, prea des, că natura e peste tot în jurul nostru.
De-a lungul timpului, cam toată echipa de la România Sălbatică s-a implicat voluntar în proiect: Dan Dinu se ocupă de fotografie (în cadrul unui proiect distinct, el este membru fondator la Forona), Cosmin Dumitrache filmează, iar editarea o fac împreună; cele patru colege ale lor se ocupă de social media, de Facebook și de Instagram, de site și de documentare pe alocuri.
Până te decizi dacă îți comanzi acum albumul România Sălbatică sau dacă aștepți să apară în librărie și până ajunge filmul documentar în cinematografe, poate că o mică incursiune în frumusețea naturală a României nu strică nici ca măsură de terapie și relaxare: ai teaser-ul documentarului aici.
Fotografie reprezentativă realizată de Cristian Goga.
Fotografiile din articol sunt realizate de Dan Dinu.
Un documentar care nu trebuie ratat!!!! Minunat! Iti taie rasuflarea!!! Fara cuvinte!!! <3
MINUNAT,superb!
Superb documentarul.