La aproximativ 10 kilometri distanță de Brașov se află localitatea Hărman – „Honigberg“ în limba germană, adică „munte de miere“, pe un mic platou în partea de sud-est a Transilvaniei, cunoscută și drept Ţara Bârsei. Potrivit surselor istorice, comunitatea Hărman a fost înfiinţată la începutul secolului al XIII-lea. Primii colonişti germani au fost aduşi în Transilvania de regele maghiar Geisa II, la mijlocul secolului al XII-lea, din care „sașii transilvăneni” îşi au originea. Denumirea nu se referă la provenienţa reală a coloniştilor, ci la faptul că ungurii îi numeau pe aceşti colonişti „saxones”. Coloniştii proveneau din zona râurilor Rinul Mijlociu şi Mosel, din Valonia şi Flandra (Belgia).
În anul 1211, Ţara Bârsei a fost dăruită Ordinului Cavalerilor Teutoni (Ordo Teutonicus) de către regele maghiar Andreas II „ca proprietate gratuită pe vecii vecilor”. Această „veşnicie” a durat însă doar 14 ani – deja în anul 1225 Ordinul Cavalerilor Teutoni a fost alungat din Ţara Bârsei din cauza unor certuri cu regele. În aceşti paisprezece ani, Ordinul a construit castele, a adus colonişti germani în ţară şi a fondat mai multe aşezări. Cel mai mare oraş fondat de Ordinul Cavalerilor este Braşovul (Kronstadt/ Brassó). Se crede că tot atunci s-a fondat şi Hărmanul.
Hărmanul a fost menţionat pentru prima dată în documente în anul 1240, sub numele de „montem Mellis“ (munte de miere = Honigberg) şi anume într-un act de donaţie al regelui maghiar Bela IV în favoarea Ordinului Cistercienilor (Ordo Cisterciensis). În acest document, Ordinului Cistercienilor îi este acordat patronajul peste bisericile Feldioara (Marienburg), Sânpetru (Petersberg), Hărman (Honigberg) şi Prejmer (Tartlau).
Pentru a afla cum a luat naștere Hărmanul, cum a înflorit de-a lungul timpului și cum face față provocărilor moderne, cum atrage turiști și cum reușește să iasă din tipare cu evenimentele pe care le organizează sau le găzduiește, am stat de vorbă cu una dintre persoanele de bază ale Bisericii Evanghelice Fortificate din Hărman, domnul Dan Ilica-Popescu.
La Biserica Evanghelică Fortificată din Hărman vorbim, înainte de toate, despre suprapunerea unor straturi de istorie, fiecare având o însemnătate aparte, fiecare relevant pentru ca un vizitator să-și poată face o imagine despre un anumit interval de timp ce a caracterizat viețile înaintașilor noștri. Ce s-a păstrat din fiecare astfel de perioadă?
Comunele de sub patronajul Ordinului Cistercienilor au avut de suferit în repetate rânduri de pe urma invaziilor hoardelor mongole şi atacurilor Imperiului Otoman. În secolul al XV-lea, hărmănenii au început să construiască o fortificaţie având în centru biserica, din care a rezultat în mijlocul secolului al XVII-lea una din cele mai mari şi frumoase biserici fortificate din Transilvania. După ce a jefuit şi distrus prin foc comuna în 1612, principele tiranic Gabriel Báthory a asediat cu o armată de 7000 de soldați cetatea bisericii din Hărman. Hărmănenii însă și-au apărat eroic cetatea.
Din cauza ameninţărilor continue din partea Imperiului Otoman, începând din secolul al XIV-lea şi până în secolul al XVII-lea, aşezările rurale din Transilvania au început să-și fortifice bisericile. Până la mijlocul secolului al XVI-lea au fost construite aproximativ 150 de cetăţi bisericeşti şi biserici fortificate în toate satele săseşti din Transilvania. Acestea ofereau sătenilor un refugiu în timpul asediilor şi, totodată, îi protejau de hoardele jefuitoare. Chiar dacă cetăţile bisericeşti şi bisericile fortificate sunt un fenomen paneuropean, densitatea acestor fortificaţii în Transilvania este unică.
Biserica-cetate de la Hărman este constituită dintr-o biserică nefortificată înconjurată de puternice ziduri de apărare. Principalele componente ale fortificaţiilor sunt zidurile circulare, cele şapte turnuri de apărare, porţile de apărare şi şanţul cu apă înconjurător.
La mijlocul secolului al XV-lea, hărmănenii au început să consolideze zidurile existente în curtea bisericii, transformându-le într-un zid circular principal cu o înălţime de 10-12 metri. Acest zid înconjura o curte de aproximativ 3900 m2, putând să ofere protecţie pentru aproximativ 800 de persoane.
Lăţimea zidului circular principal variază între 2,2 şi 4,2 m. Zidul circular principal este încoronat de o pasarelă acoperită, construită ca o adâncitură în grosimea zidului („drum de strajă”). Partea exterioară a pasarelei fortificate este prevăzută cu numeroase deschizături pentru aruncarea de proiectile şi creneluri. Accesul la pasarelă se făcea prin scări abrupte, situate in adâncituri înguste. Pasarela înconjura iniţial întreaga curte a cetăţii, în prezent lipseşte în secţiunea nord-estică a zidului circular principal. În anul 1801 o parte a acestui zid s-a prăbuşit și după doi ani a fost reconstruit, însă fără pasarela fortificată şi având o grosime mai mică, deoarece în acea perioadă fortificaţiile nu mai aveau nici un rol de apărare.
Pe partea interioară a zidului circular principal au fost amenajate camere de locuit şi cămări, aranjate pe două etaje. Acestea erau folosite pentru depozitarea în siguranţă a celor mai preţioase bunuri şi rezerve ale hărmănenilor. În vremuri de asediu aceste „căsuţe cu cereale” erau folosite şi drept camere de locuit.
Aceste camere de locuit şi magazii pot fi găsite, de asemenea, şi pe pereţii longitudinali ai bisericii, accesul făcându-se prin intermediul unor scări de lemn abrupte şi a unor platforme. Unele din aceste camere au mai fost folosite drept magazii până la mijlocul secolului al 19-lea. Multe dintre camere nu s-au păstrat până în prezent, iar în unele dintre cele încă existente a fost amenajat un mic „muzeu al satului”.
Zidul circular principal este consolidat, la intervale neregulate, de şapte turnuri cu mai multe etaje, care ies puternic în relief și au o înălţime medie de cca. 20 metri. Şi turnurile de apărare sunt prevăzute cu creneluri, parţial şi cu deschizături pentru aruncarea de proiectile (guri de turnare de tip maşiculi). O caracteristică specială este Turnul de Vest, care are direct sub streaşină o coroană de guri de turnare (coroană cu deschizături pentru aruncarea de proiectile sau smoală fierbinte).
Turnurile de apărare erau legate între ele de pasarelă („drum de strajă”). Cu ajutorul unor scări mobile din lemn se putea ajunge la etajele individuale, separate de tavane cu grinzi. Unele turnuri sunt prevăzute cu intrări dinspre curte (de ex. Turnul de Vest), dar şi aceste intrări erau accesibile doar cu ajutorul scărilor mobile din lemn.
Turnul de Nord, foarte larg în partea inferioară, era Turnul de Pulbere. Aici era depozitat praful de pulbere sub o boltă solidă. Merită menţionat şi Turnul de Sud-vest, care are o secţiune în plan heptagonală, cu laturi de lungime inegală. Acest turn este întărit de un contrafort (stâlp) masiv, scund, care serveşte de asemenea şi pentru împărţirea spaţiului dintre zidul circular principal şi zidul mijlociu („zwingerul”).
La fel ca şi la cele mai multe fortificaţii de apărare, întărirea zonei de intrare este cea mai importantă. Aici se află cel mai puternic turn al fortificaţiei – numit şi „Turnul Măcelarilor”. Sub turn există un pasaj boltit, lung de cca. 8 metri, care putea fi blocat de porţi de stejar cu armătură de fier şi un grilaj căzător de închidere cu ţepi. Turnul are în turelă un clopot (aşa numitul „clopot de foc”) care s-a turnat în anul 1608, fiind aşadar cel mai vechi clopot din Hărman.
Pentru a creşte potenţialul de apărare în zona de intrare, în faţa turnului de poartă a fost construită o clădire de apărare cu două etaje. Aceasta se unește cu zidul de sud al Turnului Măcelarilor (turnul porţii). Sub clădire se află un pasaj în formă de tunel, lung de cca. 12 metri, care ducea spre fostul pod mobil basculant. Pereţii laterali ai pasajului erau prevăzuţi cu creneluri, unele dintre ele sunt încă vizibile. Pe partea estică a pasajului o scară îngustă (zidită în prezent) ducea spre camerele de apărare superioare. Legenda spune că femeile adultere au fost închise pe această scară întunecată şi umedă.
Pentru a îmbunătăţi capacitatea de apărare a cetății, în secolul al XVI-lea s-a construit un nou zid care înconjura întreaga fortificaţie. Acest zid mijlociu, înalt de cca. 4-5 metri, avea o lungime totală de aproximativ 300 de metri. Funcţia sa cea mai importantă consta în protejarea zidului circular principal împotriva atacatorilor şi a focului de tun. În prezent, acest al doilea zid s-a mai păstrat doar pe partea sudică a cetăţii.
Zidul mijlociu a fost înconjurat de un şanţ de apă, adânc de cca. 3-4 metri şi cu o lăţime de până la 26 de metri. Deasupra şanţului de apă exista un pod care putea fi tras în sus parţial, în caz de pericol. În locul podului a fost construit, în anul 1814, un pasaj acoperit, susţinut de stâlpi şi arcade în stil baroc. Şanţul de apă a fost drenat şi secţiunea de sub fostul pod a fost umplută.
A treia centură de ziduri care înconjurase marginea exterioară a şanțului de apă, a dispărut complet. Locul acestor zidurilor este astăzi marcat de tei, castani şi un gard de cca. 400 metri lungime.
Iar Turnul de Est, cunoscut și drept Turnul capelei, este un element unic. Cum a apărut acesta?
A apărut prin includerea în zidul circular principal a unei capele construite la începutul secolului al XIV-lea. Construcţia iniţială a capelei includea cele două etaje inferioare ale turnului – subsolul cu intrare separată şi etajul superior al capelei cu două travee (bolţi). Numeroase picturi murale decorează complet interiorul capelei, fiind aplicate în mai multe straturi.
În traveea vestică, picturile murale ilustrează ideea Judecăţii de Apoi. Aici sunt prezentaţi judecătorii lumii şi colegiul apostolic, paradisul şi iadul, şi totodată şi parabola fecioarelor înţelepte şi nesăbuite, lucrările milostiveniei, precum şi parabola săracului Lazăr şi a omului bogat.
În traveea de est sunt arătaţi evangheliştii şi părinţii bisericii, apostolii şi profeţii, fiecare cu benzi inscripţionate. Fiecărui apostol cu o frază din Mărturisirea Credinţei îi este atribuit un profet cu profeţia corespunzătoare din Vechiul Testament.
Pe peretele estic al capelei este prezentată o scenă a răstignirii însoţită de grupuri de figuri: parabola fariseului şi a vameşului în dreapta, în stânga în grup de trei – un cleric, un cavaler şi un ţăran.
Pe centura arcului sudic sunt prezentate scene din viaţa Mariei. Inscripţionări în scris gotic şi benzi decorative cu motive geo-metrice şi vegetale acoperă suprafeţele libere.
Iar Biserica Sf. Nicolae de când datează şi care sunt dotările ei?
Construcţia bisericii a început probabil în a doua jumătate a secolului al 13-lea, ca bazilică romanică cu trei naosuri. Influenţa cistercienilor se mai poate recunoaşte în mod clar în partea de est (navă şi absidă), mărturisind astfel patronajul Ordinului Cistercian asupra Hărmanului, începând cu anul 1240. Deja din timpul construcţiei s-au produs modificări, ceea ce poate fi exemplificat în partea vestică a bisericii prin includerea unor elemente de construcţie gotice timpurii. Astfel, clopotniţa, a cărei finalizare este estimată în anul 1300, prezintă trăsături pur gotice. De-a lungul timpului, biserica a trecut printr-o serie de modificări structurale, fapt care este ilustrat de diferitele elemente de stil, de la perioada romanică târzie, prin perioada gotică timpurie, de vârf şi târzie şi până la Renaştere.
Biserica a primit aspectul final în jurul anului 1595, când, după un incendiu devastator, naosul central a fost prevăzut cu o boltă în stil gotic-târziu, punându-se şi un acoperiş nou. Tot atunci au fost construite în stil gotic-târziu şi ferestrele de la naosul central şi naosul lateral sudic.
Naosul central este lung de aproape 20 de metri (naosul principal este flancat de două naosuri laterale) și este legat de naosurile laterale prin arcade sprijinite pe stâlpi rectangulari masivi. Arcadele estice sunt largi şi semicirculare, cele vestice sunt înguste şi ogivale. Interiorul naosului central este acoperit de o boltă semicirculară care este prevăzută cu nervuri în formă de plasă şi sprijinită pe semipilaştri, aceștia fiind prevăzuţi cu capiteluri din perioada gotică târzie. Accesul la naosul central se face prin portalul de vest sau portalul de sud, încorporat în zidul naosului lateral sudic. Naosul central este separat printr-un arc de triumf de altarul şi absida (sanctuarul) care urmează pe partea de est. Acest arc de triumf se sprijină pe semipilaştri cu capiteluri romanice în formă de frunze.
Pe partea vestică a naosului central există o tribună de lemn (emporă) care, la rândul ei, se sprijină pe stâlpi de lemn. Aceasta oferă loc orgii şi mai multor rânduri de scaune. Balustrada tribunei este formată din cinci casete ornamentate cu motive de viţă de vie. Orga aflată pe emporă a fost construită în anul 1889 de celebrii constructori de orgi din Braşov, Karl Einschenk şi Josef Nagy. Ea este compusă dintr-o tastatură manuală (clape), 19 registre şi o pedală. Orga are în total 950 de tuburi, dispuse în registre în funcţie de caracteristica sunetului lor. Partea vizibilă a orgii – „prospectul” – ţine de stilul Empire şi conferă impresia unei scene cu decoraţiuni bogate. Orga a fost renovată în anul 2006.
Băncile făcute din trunchiuri de brad, amplasate în naosul central, sunt alocate femeilor căsătorite şi în cea mai mare parte nu au spătare, deoarece femeile în portul lor naţional n-ar fi putut să se sprijine de ele. Băncile cu spătare destinate bărbaţilor şi tinerilor confirmaţi se află în cele două naosuri laterale şi în partea dreaptă spate a naosului central.
Arhitectura originală se păstrează totuși în câteva părți ale Bisericii Sf. Nicolae?
Altarul şi absida sunt acele părţi ale bisericii care mai păstrează şi acum arhitectura originală. Pe partea exterioară a absidei se pot vedea ferestrele romanice arcuite semicircular, în ale căror pervazele sunt vizibile picturi murale romanice bine conservate, fiecare fereastră fiind împodobită cu imaginile a doi sfinţi.
În partea din faţă a absidei se află cristelniţa neo-gotică. Aceasta a fost confecţionată în anul 1899 în atelierul de piatră artistică Ernst March din Berlin-Charlottenburg şi este bogat decorată cu ornamente florale în relief (viţă de vie, cruce printre flori) pe părţile laterale superioare. Scaunele preotului şi presbiterilor sunt amplasate pe partea nordică a absidei, pe partea de sud se află un alt rând de scaune pentru presbiteri şi persoanele de onoare. Pe partea frontală şi baldachinele acestor scaune sunt sculpturi, iar pe partea din spate sunt picturi cu flori.
Altarul baroc din absidă este din anul 1787, fiind construit de sculptorul F. Eberhard şi pictorul Mohr, ambii din Braşov. Altarul prezintă Răstignirea ca imagine principală, fiind încadrată de statuile apostolilor Petru şi Pavel. Pe ambele laturi, zona principală a altarului este decorată cu ghirlande de flori în stil baroc. Partea superioară a altarului prezintă un medalion cu inscripţia „Dumnezeu este dragoste”, iar pe consolele coloanelor sunt aşezate două statui: a lui Moise pe stânga și a lui Aaron pe dreapta.
Absida este flancată de două capele laterale. Capela laterală sudică şi-a păstrat încă aspectul romanic iniţial şi serveşte astăzi drept vestibul al absidei. Capela laterală nordică a fost reconstruită în secolul al 15-lea, fiind transformată într-o sacristie. Demne de remarcat în sacristie sunt dulăpioarele în stil gotic-târziu, încorporate în peretele sudic şi umivalniţa (in latină „sacrarium” sau „piscina” ) în peretele nordic, care face referire la perioada pre-reformatoare, catolică.
Din sacristie o scară îngustă, abruptă duce spre amvonul de lemn amplasat pe arcul de triumf (latura nord-estica a naosului central). Amvonul este constituit dintr-un corp cilindric cu podeaua în formă de floare şi acoperit de o cupolă în formă de baldachin, pe care se poate vedea o statuie a lui Isus Hristos, Judecătorul Lumii.
Parapeţii scaunelor şi pereţii absidei, precum şi parapeţii galeriei de orgă şi primul rând de scaune din naosul central sunt decoraţi cu covoare orientale vechi, de o valoare nepreţuită. Se estimează că aceste covoare au ajuns la Hărman în secolul al 17-lea şi 18-lea pe calea comerţului, fiind originare din Anatolia.
Cu cei 56 metri înălţime, turnul bisericii din Hărman este cel mai înalt din Ţara Bârsei. El este amplasat în partea de vest a bisericii, ocupă întreaga lăţime a naosului central şi este împrejmuit de naosurile laterale. Turnul se sprijină pe patru piloni masivi, parterul este conectat cu naosul central şi naosurile laterale prin câte o arcadă arcuită ogival. Cele două turnuleţe laterale cu scări permit accesul la primele două etaje ale turnului, celelalte etaje putând fi accesate prin intermediul unor scări de lemn.
În al cincilea etaj se află clopotniţa, aici cei patru pereţi ai turnului sunt străpunşi de câte două ferestre mari , arcuite ogival. Clopotele folosite până la primul război mondial au fost confiscate în timpul acestuia pentru a fi topite. Clopotele folosite în prezent provin din anul 1923 resp. 1925. Marele clopot din 1923 a fost defectuos şi a fost înlocuit în 1925. Hărmănenii îngropaseră iniţial clopotul defectuos, însă din anul 1973 acesta împodobeşte memorialul ridicat în faţa portalului vestic.
Pe latura vestică a turnului, între cele două turnuleţe cu scări, se află portalul vestic în stil gotic-târziu, care este bogat profilat. „Timpanul” ogival (câmpul arcuit de sub arcul ogival) este împodobit cu o pictură parţial conservată – pictura unui pelican, care îşi hrăneşte puii cu carne şi sânge smulse din pieptul său – o metaforă pentru sacrificiul de sine al lui Hristos.
Care e „secretul” pentru a menține interesul unui public tânăr când vorbim despre repere culturale cu însemnătate istorică? Bazându-vă pe ce vedeți în fiecare zi, este adevărat că tinerilor nu le mai pasă de trecut sau este aceasta doar o prejudecată?
Încercăm să valorificăm spațiul existent în fostele cămăruțe construite inițial pe tot interiorul zidului de apărare, prin obiectele adunate din sat (şuri vechi, donații), așa încât să putem oferi vizitatorilor un muzeu etnografic săsesc cu cămăruțe tematice. Puțină lume mai știe astăzi cu ce unelte se muncea pe vremuri, cum arăta portul, cum era mobilată o simplă cameră de locuit sau bucătărioara. O mare parte din oaspeții noștri cu o vârsta mai înaintată recunosc unele obiecte de la părinți, casa în care s-au născut sau de la bunicii pe care poate nici nu i-au cunoscut, dar pentru mulți vizitatori tineri sunt obiecte pe care nu le-au văzut niciodată, nemaivorbind de faptul că nu știu la ce se foloseau. Ne bucură numărul mare de vizitatori tineri interesați de ceea ce văd și de faptul că sunt foarte curioși în privința modului de utilizare al unor obiecte, dar nu în ultimul rând de istoria locului. Și acest lucru este important pentru noi, generația tinerilor din ziua de astăzi va trebui să ducă mai departe şi să păstreze istoria celor 800 ani ai locului.
Eforturile de a ține în picioare o astfel de emblemă, la cele mai înalte standarde, trebuie să fie uriașe. Ce presupun ele? Nu doar financiar, ci și ca resurse umane, implicare și timp dedicat.
Chiar mai mult de atât, sunt mulți tineri interesați să dea o mână de ajutor ca voluntari la amenajare, îmbunătățirea muzeelor sau la lucrările de întreținere. Dorim ca la următorul proiect de întreținere să oferim tinerilor voluntari posibilitatea de a face parte din el. Studenții de astăzi ai Facultăților de Arhitectură sau Construcții au posibilitatea de a învăța în mod practic ce înseamnă un proiect de consolidare sau reabilitare a unui monument istoric. Doritorii ne pot contacta direct. Așteptăm să ne întoarcem la normalitate pentru a putea începe următorul proiect. Comunitatea este implicată în menținerea lăcașului de cult şi a întregului ansamblu din Hărman, fiecare după puterile proprii. Membrii prezbiteriului (conducerea comunității) sunt foarte implicați în procesul de întreținere, reparații şi luarea deciziilor; doar cu ajutorul lor putem să menținem monumentul istoric în viață. Mai trebuie neapărat spus ca aceste persoane dedicate o fac în mod onorific, în timpul lor liber.
Cum afectează o pandemie un loc cu atâta însemnătate istorică și cum arată adaptarea la noile reguli de funcționare, schimbate parcă de la zi la alta?
Financiar, având în vedere că toate proiectele le finanțăm din venituri proprii (bilete de intrare, produsele din shop-ul de suveniruri, campingul deschis acum doi ani şi casa de oaspeți), în situația actuală (scădere de 85% a numărului de vizitatori în timpul pandemiei), este foarte greu, aproape imposibil de a finanța un proiect, oricât de mic ar fi el.
În ce evenimente se implică Biserica de-aici în mod constant și cum arată calendarul acestora acum, în ultimul an, când concertele sau lansările de carte s-au mutat online și-au încercat să găsească fiecare, după inventivitatea organizatorilor, forme sub care să se prezinte cât mai atrăgător pentru public?
Dacă în anii anteriori am încercat şi reușit să oferim evenimente culturale în ansamblul fortificat din Hărman, pentru anul acesta nu este planificat încă nimic, din cauza situației nesigure din momentul de față. Dorim cu ardoare să revenim la concerte de orgă, jazz în curte, lansări de carte, degustări de bunătăți locale, întâlniri ale Clubului Retromobil, ateliere de meşteşugărie; chiar era în plan pentru anul acesta (fusese şi pentru cel anterior) şi o seară de film. Rămâne de văzut dacă vom putea relua activitățile culturale anul acesta sau dacă ne pregătim pentru anul viitor. Toate informațiile le vom publica pe site-urile noastre.
De ce ar trebui să viziteze cineva nepasionat de istorie ori de religie Biserica Evanghelică Fortificată de la Hărman? Ce găsim aici și poate trezi interesul unui turist care pur și simplu hoinărește și-ajunge aici dintr-o fericită întâmplare?
Pentru vizitatorii noștri am diversificat cât se poate de mult expozițiile din muzee, de la mobilă, mobilă pictată, port săsesc, fotografii, afişe istorice, unelte agricole și meşteşugăreşti, biserica cu o multitudine de componente arhitecturale din diferite epoci, cămăruțe pentru alimente construite pe navele laterale ale bisericii (unice în Transilvania), drumul străjerilor complet acoperit (acum reparat şi deschis vizitatorilor) și cele 7 turnuri de apărare. Şi nu în ultimul rând, capela cu fresca (pictura) datând din secolul al XV-lea şi păstrată foarte bine până în zilele noastre, deşi turnul-capelă a fost folosit 300 de ani ca turn de apărare. Fiecare va găsi la noi un colț de care se va îndrăgosti, chiar dacă nu este pasionat de istorie; va avea în Hărman câteva ore de liniște şi/sau va descoperi lucruri/obiceiuri necunoscute. Având în vedere situația actuală, încă nu putem oferi tururile ghidate prin care vizitatorii află multe amănunte şi legende. Abia așteptăm să ne reîntoarcem la „normalitate” pentru a putea oferi din nou acest serviciu doritorilor.
Este foarte important de știut că toți vizitatorii Bisericii Fortificate de la Hărman ajută, prin achitarea biletului de intrare sau achiziționarea de produse din shop, la strângerea de fonduri pentru întreținerea cetății, toate aceste venituri fiind integral folosite pentru întreținere și proiecte de reparații – deci vizitatorul participă direct la întreținerea întregului ansamblu.
Fotografie reprezentativă: Alexandru R. Crețu.
Fotografiile care ilustrează conținutul articolului au fost realizate de Kinga Mihaly.
